Proiect de succes. Pare 1+1 a adus în şapte ani aproape 700 de milioane de lei în bugetul statului

Embed:

Proiectul de atragere a remitenţelor în economie Pare 1+1 a fost lansat în anul 2010, iar, potrivit datelor statistice, la fiecare leu transferat în cadrul Programului, în bugetul statului ajung în jur de trei lei.

Din 2010 până în prezent, suma granturilor aprobate a constituit aproape 216 milioane de lei. Aceste investiţii au adus în buget aproape de trei ori mai multe surse financiare, mai exact - peste 697 de milioane de lei.

Cei mai mulţi beneficiari ai Programului, aproximativ 40 la sută, s-au întors din Italia. De asemenea, 19 la sută dintre antreprenori au folosit bani câştigaţi în Rusia, iar patru la sută - în Statele Unite ale Americii.

În aceşti şapte ani, de când a fost lansat proiectul, în ţară au fost deschise peste 1.130 de afaceri. Astfel, au fost generate aproape 3.200 de locuri de muncă.

Cei mai mulţi dintre beneficiarii proiectului, 57 la sută, au dezvoltat afaceri în domeniul agriculturii. 23 la sută din antreprenori au companii de prestări servicii, iar o cincime - în domeniul industriei. Cele mai multe afaceri au fost dezvoltate în centrul ţării.

Lasă un comentariu