Programul Pare 1+1. Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii a aprobat finanţarea a încă 44 de proiecte

Embed:

Programul Pare 1+1 a adus în economia ţării sute de milioane de lei, după ce statul i-a motivat pe antreprenori şi le-a oferit granturi de peste 200 de milioane de lei. Reprezentanţii Ministerului Economiei şi Infrastructurii sunt mulţumiţi de rezultate şi spun că fiecare moldovean, care a revenit în ţară din străinătate ca să dezvolte o afacere, este un plus pentru societate.

Astăzi, Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii a aprobat finanţarea a încă 44 de proiecte. 

Printre beneficiarii proiectului se numără şi familia Bîrsanu, care produce cutii de depozitare. Soţii au muncit o perioadă peste hotare, iar când au devenit părinți au decis să revină în ţară şi să aplice la Programul Pare 1+1 pentru a deschide o afacere. Ei au obținut 200 de mii de lei de la stat şi au investit tot atâţia bani pentru a-şi cumpăra, din China, utilaj performant.

"Avem un aparat cu raze ultraviolete care poate desena pe orice material, absolut. Selectăm la calculator imaginea, facem desenul pe materie și apoi, o luăm și o tăiem la ștanță și asta este procedura, practic. 15 - 20 de minute e suficient pentru o cutie", a spus omul de afaceri Vasile Bîrsanu.

ODIMM a finanţat acum încă 44 de afaceri, iar valoarea totală a granturilor oferite depăşeşte zece milioane de lei.

"Avem din domeniul prestării serviciilor, din domeniul industriei, sunt mai multe domenii care sunt acoperite. Predomină domeniul agricol, o agricultură intensivă", a afirmat directorul interimar al ODIMM, Petru Gurgurov.

În acest an, autorităţile au decis ca 40 de milioane de lei din bugetul de stat să fie oferite drept grant antreprenorilor.

"Pentru Ministerul Economiei, este important să avem soluţii de a aduce cetăţenii noştri plecaţi, care lucrează peste hotare să-i aducem înapoi acasă", a declarat ministrul Economiei şi Infrastructurii, Chiril Gaburici.

Programul guvernamental Pare 1+1 prevede finanţarea afacerilor cu granturi de până la 250 de mii de lei. Beneficiarii pot fi atât cetăţenii care au muncit peste hotare, cât şi rudele lor de gradul întâi.

Lasă un comentariu