Pavel Filip: Până la sfârşitul acestui an, după ample lucrări de reparaţie, punctul vamal Palanca va fi inaugurat

Embed:

Punctul vamal Palanca va fi inaugurat, după ample lucrări de reparaţie, până la sfârşitul acestui an. Asigurările vin din partea premierului Pavel Filip. După  inaugurare, controlul vamal va fi efectuat în comun de către vameşi şi poliţişti de frontieră moldoveni şi ucraineni.

Autorităţile spun că timpul petrecut în vamă se va micşora cu 20 la sută, iar numărul celor care vor traversa anual frontiera se va dubla şi va ajunge la un milion 200 de mii de persoane. 

Vama Palanca este acum şantier. 

"Ne aflăm pe sensul de intrare în ţară. Aici avem o bandă pentru autobuze, care este nemijlocit în apropierea clădirii administrative. Două benzi pentru autoturisme şi două benzi pentru tiruri care sunt pe marginea şantierului", a spus managerul de proiect, Adrian Bejenaru.

"Au fost lucrări mari efectuate de terasament, ori noi suntem într-o zonă cu ape pluviale la suprafaţă. Actualmente sunt marcate practic şi organizate fundaţiile pentru toate constrcuţiile din cadrul postului", a afirmat şeful Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie.

Potrivit responsabililor de proiect, va fi amenajat un teritoriu de 2,6 hectare. De asemenea, va fi reconstruit drumul de acces către punctul vamal şi efectuată conexiunea cu drumul Odesa-Reni. Va fi inaugurat şi un culoar pentru pasageri, care va facilita accesul fermierilor la terenurile de după acest traseu.

Punctul Palanca este funcţional şi acum, doar că nu la capacitate maximă.

"Sunt instalate temporar cabine. Fluxul de pasageri nu este stopat, vor putea trece toate tipurile de automobile, de orice tonaj", a menționat şeful Poliţiei de Frontieră, Fredolin Lecari.

Şoferi speră că după încheierea lucrărilor de modernizare vor sta mai puţin timp în vamă.

Premierul Pavel Filip a declarat că anume acest punct poate fi considerat un simbol al UE.  

"Este pentru prima dată în 26 de ani când vom avea controlul pe frontiera de centru cu Ucraina, cea care ţine de regiunea transnistreană. Eu sper peste ceva timp să nu avem nevoie de acest punct de trecere, atunci când şi Ucraina şi Republica Moldova vor fi în spaţiul Uniunii Europene", a declarat premierul, Pavel Filip.

Potrivit lui Peter Michalko, șeful Delegației UE la Chișinău, acest lucru va asigura un nivel înalt de eficienţă şi transparenţă a controlului de frontieră şi a controlului vamal. 

"Implementarea acestui proiect va avea ca efect o mai bună cooperare între agenţiile celor două ţări responsabile de controlul frontierelor vamal şi fitosanitar, schimbul mai rapid şi mai sigur de informaţii privind persoanele", a precizat şeful Delegaţiei UE la Chişinău, Peter Michalko.

Proiectul de extindere și modernizare a punctului este implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Republica Moldova.

"Crearea acestui punct comun vă va ajuta să economisiţi timp. Va fi combătut fenomenul corupţiei şi criminalitatea transfrontalieră", a zis reprezentant PNUD, Dafina Gercheva.

Bugetul proiectului este de peste 5,5 milioane de euro, dintre care 4,5 milioane sunt acordate de Uniunea Europeană, iar peste un milion de euro - de Guvernul Republicii Moldova. 

Lasă un comentariu