Meteo. 14 iunie 2018

Embed:

Astăzi, a intrat în vigoare codul galben de caniculă, care deja s-a făcut simţit din plin şi care ne va aduce câteva zile fierbinţi. Totuși, în timpul nopții, iar pe alocuri și pe parcursul zilei de mâine, vor cădea ploi de scurtă durată cu descărcări electrice. Mâine, vom avea parte de zăpuşeală, iar vântul nu ne va alinta prea mult. În schimb, presiunea atmosferică va fi normală.

În nord, la Briceni şi Soroca, se vor înregistra 29 de grade, iar la Bălţi cu un grad mai mult.

La Orhei, Ungheni şi Tiraspol meteorologii anunţă maxime de 31 de grade, iar la Hînceşti de 32.

În sud, la Căuşeni, termometrele vor arăta 33 de grade, iar la Comrat şi Cahul tocmai 34 de grade, la umbră.

Năduf va fi şi în Capitală, unde mâine vom avea până la 32 de grade. Noaptea, în ţară, se aşteaptă între 17 şi 19 grade.

De caniculă, dar şi de ploi, nu scăpăm nici în următoarele zile, când vor fi până la 34 de grade, la umbră.

Lasă un comentariu