Meci cu miză mare. Juventus Torino şi Real Madrid se vor confrunta, în direct la Canal 3 de la ora 21:45

Embed:

Startul balului sferturilor de finală din Liga Campionilor se dă în această seară. La ora 21 şi 45 de minute, CANAL 3 va difuza confruntarea dintre Juventus Torino şi Real Madrid. Cele două cluburi s-au întâlnit de 19 ori. De opt ori a câştigat Bătrâna Doamnă, iar de 9 ori - galacticii.

Înaintea partidei din această seară, legenda clubului, Gianluigi Buffon, a spus că Real Madrid este o echipă mult mai bună şi că gruparea madrilenă are ceva special.

"Real Madrid este o echipă mai bună decât Juventus. Nu eu spun asta. Istoria o spune. Despre acest lucru vorbesc recordurile lor și trofeele obținute", a spus portarul Juventus, Gianluigi Buffon.

Vedeta echipei Real Madrid, Cristiano Ronaldo, este considerat coșmarul torinezilor. Deţinătorul Balonului de Aur a înscris de şapte ori în poarta lui Juventus, inclusiv de două ori în finala de acum un an, în care Realul s-a impus cu 4-1. 

Lasă un comentariu