Festivalul DescOperă, la a treia ediție. Amatorii muzicii clasice sunt aşteptaţi la rezervația Orheiul Vechi

Embed:

În acest sfârşit de săptămână, toţi amatorii muzicii clasice sunt aşteptaţi în rezervația cultural-naturală Orheiul Vechi, unde va avea loc a treia ediţie a Festivalului în aer liber DescOperă. Evenimentul se va desfăşura de vineri până duminică, în amfiteatrul natural de la Butuceni.

Organizatorii evenimentului spun că, în acest an, au pregătit un program special, iar oaspeții se vor putea delecta nu doar cu muzică clasică, dar și cu bucate tradiționale și vinuri moldovenești. 

"Este foarte, foarte multă muzică și anul acesta se prezintă practic un alt program de Strauss. Sunt convinsă că și de acestă dată va fi un interes mare", a spus directorul Filarmonicii Naţionale Serghei Lunchevici, Svetlana Bivol.

Şi de această dată, orchestra simfonică va fi dirijată de austriacul Friedrich Pfeiffer, care a venit recent în ţara noastră cu motocicleta. 

"Cei de la Teatrul Naţional de Operă şi Balet şi cei de la Filarmonica Naţională sunt pur şi simplu extraordinari. Muzica lor este la cel mai înalt nivel. Interpreţii, decorul, totul este fantastic", a afirmat dirijorul din Austria, Friedrich Pfeiffer.

Au pregătit surprize pentru vizitatori şi proprietarii pensiunilor din Butuceni.

"Noi acolo foarte și foarte intensiv și într-o echipă foarte mare ne ocupăm de amenajări. Vor fi foarte multe surprize pentru oameni", a zis proprietarul unei pensiuni din Butuceni, Anatol Butnaru.

Festivalul face parte din campania de promovare a Moldovei ca destinație turistică și este organizat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, în colaborare cu Teatrul Național de Operă și Balet Maria Bieșu și Filarmonica Națională Serghei Lunchevici. 

"Toate spectacolele vor fi în locații diferite. Deschiderea cu Carmina Burana va fi în așa numitul teatru Verde. Opera Nabucco, tradițional în Scena Mare. Iar concertul de închidere pe râu, pe scena improvizată a Răutului", a afirmat ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Monica Babuc.

Festivalul de muzică clasică în aer liber DescOperă se va desfăşura de vineri până duminică, la Butuceni. Prețul biletului, pentru o zi, variază între 200 și 350 de lei, iar pentru studenți și pensionari este de 150 de lei. 

Lasă un comentariu