Croaţia, în finala Campionatului Mondial de Fotbal. Mii de suporteri au sărbătorit victoria pe străzile capitalei

Extaz în capitala Croaţiei, Zagreb! În urma calificării istorice a acestei ţări în finala Campionatului Mondial de fotbal, mii de suporteri au organizat o adevărată nebunie pe străzile oraşului. Fanii au început să sărbătorească victoria imediat după golul decisiv al lui Mario Mandzukic, din minutul 109.

Microbiştii croaţi au aprins torțe și petarde și au cântat la unison, sărbătorind astfel cea mai mare performanță din istoria naționalei de fotbal. De asemenea, fanii au întins un steag uriaș, care a acoperit o stradă întreagă.

Preşedintele Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarovic, nu a putut urmări meciul din tribune, deoarece se află la summit-ul NATO de la Bruxelles, dar a declarat pentru presă că este încrezătoare că echipa sa va obţine victorie şi în marea finală. 

"M-am înţeles cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, să mergem împreună, duminică, la Moscova, pentru a ne susţine naţionalele. Atmosfera de la summit este una constructivă şi cred că va fi un summit de succes. Şi noi vom învinge duminică", a declarat preşedintele Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarovic.

De partea cealaltă, la Londra, bucuria care i-a cuprins pe suporteri la începutul meciului, când Anglia conducea cu 1 la 0, s-a transformat apoi în dezamăgire. La deschiderea scorului, în Hyde Park, a plouat cu bere. Fanii au aruncat cu halbele de alcool în aer.

Spre sfârşitul meciului, însă, englezii nu şi-au putut stăpâni lacrimile. Totuşi, fanii au găsit forţe să-şi aplaude favoriţii pentru cel mai de succes turneu final din ultimii 28 de ani.

Lasă un comentariu