Campioana a revenit acasă. Tenismena Simona Halep şi-a adus trofeul la Bucureşti

Embed:

Campioana a revenit acasă! Tenismena din România Simona Halep a coborât din aeronavă cu o replică a trofeului câştigat la Roland Garros.  Chiar lângă avion, Halep a fost întâmpinată de tatăl ei, dar şi de oficialii sportului românesc. 

"Acela a fost de departe cel mai frumos moment al carierei şi al vieţii mele. Momentul în care a cântat imnul şi spectatorii au început să-l cânte cu mine, dar eu de emoţii nu am reuşit prea mult. După ce am ieşit de pe teren, organizatorii mi-au spus că nu s-a întâmplat în istoria Roland Garros ca imnul să fie cântat cu cuvinte de spectatori", a spus tenismena Simona Halep.

Simona Halep a fost întâmpinată cu aplauze de zeci de jurnalişti, iar după ce a făcut declaraţii, campioana a primit un tort.

Euforia continuă la Bucureşti. Simona Halep şi-a prezentat trofeul pe Arena Naţională, unde este organizată o ceremonie specială.

Simona Halep a câştigat primul său turneu de Mare Şlem din carieră sâmbătă seara. Ea a învins-o în finala de la Roland Garros pe Sloane Stephens în trei seturi.

Lasă un comentariu