Acord important dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Autoritățile vor cumpăra 168 de ambulanţe noi

Embed:

168 de ambulanţe noi vor ajunge în curând în localităţile din ţară. Autorităţile au semnat, astăzi, un acord de împrumut în valoare de 12 milioane de euro cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Din aceşti bani vor fi procurate autosanitare moderne, dotate cu echipamente medicale de ultimă generaţie. 

Premierul Pavel Filip susţine că acordarea împrumutului este un semnal că partenerii externi au încredere în autorităţile de la Chişinău. Oficialul afirmă că achiziţia noilor ambulanţe va îmbunătăţi vizibil calitatea serviciilor medicale. 

"Asistenţa medicală nu trebuie să înceapă în salonul de spital, ci, inclusiv, până a ajunge acolo. Acest program vine alături de programul Drumuri bune pentru Moldova, ceea ce înseamnă că aceste ambulanţe vor merge pe drumuri mai bune şi se vor uza poate mai puţin decât cele pe care le-am avut până acum", a afirmat premierul Pavel Filip.

Şi viceguvernatorul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei a subliniat importanţa acordului de împrumut.

"Am fost foarte bucuroasă să aud că, în cazul acestui proiect, ratificarea va fi efectuată foarte rapid şi vom putea începe implementarea acestuia foarte curând. Necesitățile sunt foarte mari şi e important ca aceste ambulanţe să ajungă în ţară cât mai curând posibil", a precizat viceguvernatorul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei, Rosa Maria Sanchez-Yebra Alonso.

În prezent, parcul de ambulanțe din ţară numără aproximativ 300 de mașini, iar peste 80 la sută dintre acestea ar trebui casate şi trimise la fier vechi, întrucât sunt vechi şi uzate, şi au sute de mii de km la bord. Asta înseamnă că doar 60 de ambulanţe sunt într-o stare bună şi permit transportarea pacienţilor în condiţii decente. În acest an, din bugetul de stat au fost alocate 52 de milioane de lei pentru procurarea altor 68 de autosanitare noi, iar o parte dintre maşini au ajuns deja în localităţile din ţară.

Dacă ar fi să le adăugăm şi pe cele 168 de ambulanţe moderne, care urmează să fie achiziţionate din banii Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei, atunci putem spune că, în curând, vom putea înlocui toate autosanitarele vechi.

"Niciodată în Republica Moldova nu s-au făcut achiziții centralizate de ambulanțe. Iată că acum, Guvernul a reușit, a planificat și scopul final este de a reînoi tot parcul de circa 400 de ambulanțe", a menționat secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii, Boris Gîlca.

În 2017, aproximativ 900 de mii de bolnavi au beneficiat de asistenţă medicală din partea Serviciului de urgenţă.

Lasă un comentariu