•  
  •  
  •  
     
 
Categorii de noutăţi:
 
     
 

Incendiu devastator. 100 de case au fost mistuite de flăcări în Chile

03.01.2017 20:22

19 oameni au fost răniți, iar 100 de case distruse, în oraşul Valparaiso din Chile, care a fost cuprins, ieri, de un incendiu masiv de vegetație. Potrivit autorităților locale, focul nu a reuşit să fie localizat nici până la această oră şi se îndreaptă spre alte 500 de locuințe. Pompieri din 50 de localități din apropiere luptă, în continuare, cu urgia.

Incendiul a pornit, ieri, într-o pădure din apropierea orașului Valparaiso. Din cauza vântului puternic și a temperaturilor ridicate, flăcările s-au extins până la casele de la periferia localităţii. Oamenii spun că totul s-a întâmplat atât de repede, încât nu au reuşit să-și salveze lucrurile. Mulți dintre sinistraţi au rămas doar cu hainele de pe ei.

Orașul Valparaiso a fost mistuit de un alt incendiu de vegetație în anul 2014. Atunci, 13 oameni au murit, iar două mii de case au ars. Unii oameni abia și-au reconstruit locuințele și au rămas, din nou, pe drumuri.

Chile se confruntă, în prezent, cu cea mai lungă secetă din istorie. În unele regiuni, nu a mai plouat de șase ani. Din această cauză, au loc des incendii de vegetație.

Sursa Foto: publika.md

Distribuie

 

Comentarii