Zona Economică Liberă din Găgăuzia se extinde. Urmează să fie deschise întreprinderi noi în cadrul cărora vor fi oferite 2.000 de locuri de muncă

Embed:

Zona Economică Liberă din Găgăuzia se va extinde, după ce o lege în acest sens a fost adoptată astăzi în lectură finală de către deputaţi. Noi întreprinderi urmează să fie deschise din 2018 în Comrat și Ceadâr-Lunga, în cadrul cărora vor fi oferite două mii de locuri de muncă. 

Cea mai mare întreprindere din zona economică liberă de la Vulcănești este uzina de producere a plasei pentru construcții din fibră de sticlă. Volumul de producție ajunge la 25 de milioane de metri pătrați pe an. În cadrul întreprinderii  muncesc 210 angajați.

"Unde exportați plasa? – În primul rând în România, Spania, Portugalia, Cehia", a spus directorul de uzină, Ivan Camur.

Anul trecut, volumul de producție în ZEL s-a cifrat la 300 de milioane de lei, iar alocaţiile la buget au depășit suma de 13 milioane de lei. 

"Achităm toate impozitele. Nu achităm TVA, care nu se impune în zona economică liberă. Tot ce intră în ZEL este fără TVA, accize, taxe vamale", a zis administratorul ZEL Vulcăneşti, Gheorghe Cervin.

Zona Economică Liberă se întinde în Vulcănești pe o suprafață de 60 de hectare. La acestea se vor adauga încă 50 de hectare în Comrat și 43 - în Ceadîr-Lunga.

"Este timpul oportun, ca în Găgăuzia să fie deschise combinate de prelucrare, pentru că pământul este destul de roditor. Recolta este bogată", a afirmat deputatul Nicolae Dudoglo.

Potrivit estimărilor preliminare, extinderea ZEL va permite crearea a cel puțin două mii de noi locuri de muncă.

"Vulcănești este un centru raional mic, cu un potențial de forță de muncă limitat. Iar la Comrat sunt alte avantaje, deoarece lotul de pământ pe care se vor construi aceste zone se află chiar lângă traseul М3. Comratul este un centru raional mai mare, Ceadîr-Lunga la fel este mai mare decât Vulcănești", a declarat deputatul Cornel Dudnic.

Pentru dezvoltarea infrastructurii Zonei Economice Libere, din fondul dezvoltării regionale au fost alocate cinci milioane de lei. Încă 10 milioane vor fi transferate din bugetul regional.

Lasă un comentariu