Ziua Naţională a Vinului va avea loc în PMAN pe 7 şi 8 octombrie. Sărbătoarea va aduna 47 de producători de vin autohtoni

Embed:

Autorităţile vor să-i înveţe pe moldoveni să bea vin cu măsură. Cel puţin asta şi-au propus să facă de Ziua Naţională a Vinului, care va avea loc, pe 7 şi 8 octombrie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Capitală.

Sărbătoarea va aduna un număr record de vinificatori din ţară, care vor fi obligaţi să le toarne vizitatorilor doze exacte, astfel încât vinul să poată fi doar degustat.

"Venim în faţa dumneavoastră cu cele mai noi produse care vor apărea pe piaţă în acest an. Dar accentul va fi pus pe promovarea unui consum moderat, consum conştient şi creşterea permanentă a culturii consumului produsului nostru de bază", a zis viceministrul Agriculturii, Vasile Luca.

Doritorii de a participa la eveniment trebuie să cumpere un bilet care costă 150 de lei pentru ambele zile. Acesta va include două tichete de călătorie cu troleibuzul şi un pahar biodegradabil cu care oaspeţii vor putea degusta vinurile.

"Paharul va fi gradat după o doză standard şi dumneavoastră când o să vă apropiaţi de vinării pentru degustări, ei o să vă servească exact cu o doză care e echivalentă cu 75 de mililitri", a menționat directorul Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, Gheorghe Arpentin.

Organizatorii vor distribui peste 5.000 de etiloteste, pentru cei care vor dori să verifice dacă nu au băut prea mult.

La festival vor participa 47 de vinificatori autohtoni. 

Pentru organizarea Zilei Vinului vor fi cheltuite aproximativ 2,7 milioane de lei. Între timp, Moldova continuă să-şi sporească exportul de vin. Anul trecut, companiile din ţară au vândut peste hotare cu 50 la sută mai multe sticle cu vin faţă de anul 2014.

Potrivit autorităţilor, dezvoltarea sectorului vitivinicol se datorează sprijinului acordat în ultimii ani de USAID şi Guvernul Suediei.

"Vorbim despre creşteri importante şi pe pieţele mai îndepărtate, cum ar fi China, unde este peste 230 de procente, mai mult decât dublarea anume a produselor îmbuteliate care au valoare adăugată înaltă", a afirmat directorul adjunct, proiectul Competitivitate al USAID, Diana Lazăr.

Potrivit datelor Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, cei mai importanți cumpărători sunt România, China şi Marea Britanie.

Anul trecut, în ţara vecină au fost exportate cu 250 la sută mai multe sticle cu vin decât în 2014, iar în China s-a vândut cu 240 de procente mai mult vin decât în ultimii doi ani. O creştere semnificativă vine şi din partea englezilor, care au cumpărat cu 97 la sută mai mult decât în anii precedenţi.

Topul cumpărătorilor fideli este completat de Estonia şi Letonia, care au înregistrat creşteri de până la 90 la sută.

Lasă un comentariu