Ziua Internaţională a Nevăzătorilor. Specialiştii ne recomandă să prevenim problemele de vedere

Embed:

În secolul tehnologiilor tot mai mulţi tineri se confruntă cu deficiențe de vedere. Potrivit specialiştilor, utilizarea computerelor și a smartfoanelor duce la apariția sindromului de "ochi uscat", care, ulterior, poate provoca orbirea. De Ziua Internaţională a Nevăzătorilor, experţii trag un semnal de alarmă şi spun că vederea trebuie protejată din copilărie.

Gheorghe Staver s-a născut orb. În urma unei operaţii la ochi, bărbatul a putut vedea în proporţie de 10 procente, însă, din cauză că purta ochelari nepotriviţi, a pierdut  această capacitate. Gheorghje spune că este pasionat din copilărie de muzică şi nu renunţă nici acum la ea. 

El şi-a etalat talentul de Dj în cadrul unui concert organizat cu ocazia Zilei Internaţionale a nevăzătorilor. Performanţa îi reuşeşte datorită faptului că a însuşit calculatorul. 

Şi alţi nevăzători nu renunţă la pasiunile lor. Unii dintre ei au organizat astăzi o expoziţia cu obiecte de artizanat.

Specialiştii spun că, din cauza tehnologiilor avansate, o bună parte dintre angajaţii de birou se aleg cu dificultăţi de vedere.

Profesorul Valeriu Cuşnir a făcut chiar şi un experiment în acest sens. Astfel, au fost examinaţi 250 de angajaţi cu vârsta cuprinsă între 19 și 40 de ani şi s-a demonstrat că mai mult de jumătate dintre ei riscă să aibă deficienţe de vedere.

Acesta ne recomandă să protejăm ochii de gadgeturi şi de soare. 

Potrivit datelor, în Moldova aproape 9 mii de persoane au deficienţe de vedere, dintre care trei mii şi jumătate sunt orbi.

Lasă un comentariu