Vor asigura democraţia. Membrii Internaţionalei Socialiste, la Chişinău

Embed:

Dezvoltarea economiei, asigurarea democrației în regiune și garantarea libertăților cetățenilor sunt principalele subiecte discutate de reprezentanții Internaționalei Socialiste, reuniți, astăzi, la Chișinău.

Evenimentul a fost găzduit de Partidul Democrat, care este singura formațiune din Moldova cu statut de membru cu drepturi depline al Internaționalei Socialiste. La reuniune a participat și secretarul general al organizaţiei, Luis Ayala.

Membrii Comitetului au fost salutați de către liderul PDM, Vlad Plahotniuc. El a subliniat că formațiunea pe care o conduce este un membru activ al Internaționalei și își asumă pe deplin responsabilitatea de a dezvolta și a democratiza Moldova.

"Noi, ca social-democrați, credem că RM are nevoie de o nouă clasă politică mai apropiată de cetățeni, mai competentă, și desigur, mult mai responsabilă. Stimați, colegi, în centrul preocupările noastre interne stă problematica socială din Moldova, fiindcă nivelul de trai în RM, desigur, este mult mai scăzut comparativ cu nivelul de trai al țărilor europene", a declarat preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc.

Secretarul General al Internaționalei Socialiste, Luis Ayala, a dat exemplul Partidului Democrat din Moldova, care promovează valorile social-democrației și care este la guvernare în țara noastră.

"Acest partid a trecut prin alegeri, este reprezentat în Parlament, devine tot mai puternic. Avem dreptul şi aspiraţia să alegem o cale bună pentru dezvoltarea social-democraţiei. În Republica Moldova, în ultimii ani, am început să lucrăm mai intens, deşi colaborăm deja de 20 de ani", a afirmat secretarul general al Internaţionalei Socialiste, Luis Ayala.

La reuniune au participat reprezentanti ai Internaționalei Socialiste din 7 țări din regiune și deputați din Parlamentul European. Evenimentul precede Congresul Internaționalei Socialiste, care va avea loc în Columbia, în luna martie.

Sursa Foto: pdm.md

Lasă un comentariu