Uraganul Irma a distrus aproape în totalitate insula Barbuda. Stihia a ucis nouă oameni

Embed:

Uraganul Irma a distrus aproape în totalitate insula Barbuda din estul Mării Caraibelor. Stihia a făcut nouă morţi, iar autorităţile susţin că numărul victimelor ar putea creşte.

Puținele clădiri care au mai rămas în Barbuda nu mai au acoperişuri sau ferestre. 

"Trebuie să aduc veşti proaste. Am analizat situaţia de pe insula Barbuda, iar ceea ce am văzut mi-a sfâşiat inima. Cred, ca şi fiecare locuitor de aici, că distrugerile sunt fără precedent", a spus premierul insulei Barbuda, Gaston Browne.

În urma uraganului, un aeroport de pe Saint Martin a fost făcut una cu pământul. Meteorologii susţin că uraganul nu scade din intensitate şi că îşi continuă drumul prin Caraibe.

El urmează să treacă pe lângă Republica Dominicană şi Haiti şi va ajunge în apropiere de Cuba. Oamenii spun că le este frică de efectele stihiei. 

În weekend, uraganul va lovi şi statul american Florida. Guvernatorul a declarat stare de urgenţă în toate cele 67 de comitate şi au fost emise ordine de evacuare obligatorii. 

"Ne pregătim foarte serios de acest uragan. Fiecare locuitor din Florida trebuie să ia această ameninţare în serios şi să-şi protejeze membrii familiei. Bunurile pot fi recuperate, dar nu şi vieţile oamenilor", a afirmat guvernatorul statului Florida, Pick Scott.

Irma este cel mai puternic uragan care s-a format în Atlantic în ultimele decenii.

Lasă un comentariu