Un nou apeduct. Peste 500 de familii vor avea apă potabilă la robinete până la sfârşitul acestui an

Embed:

Aproape 500 de familii din satul Băhrineşti, raionul Floreşti, vor avea apă potabilă la robinete până la sfârşitul acestui an. În localitate a fost lansat un proiect de construcţie a unui apeduct, care, în viitor, ar urma să fie prelungit în alte 10 localităţi din raioanele Floreşti şi Soroca. 

Locuitorii din Băhrineşti susţin că apa din fântânile din sat conţine multe impurităţi, iar, din această cauză, mulţi dintre ei au probleme de sănătate. Oamenii se bucură că, în sfârşit, vor avea apă potabilă la robinete.

Şi primarul satului spune că testele de laborator au arătat că apa din localitate nu este bună de băut.

"În prezent nu există apă potabilă în satul Băhrineşti. Nu avem decât să importăm apa potabilă de la Gura Cainarului", a spus primarul localităţii Băhrineşti, Feodosia Bunescu.

Construcţia apeductului costă 66 de milioane de lei. Aproape jumătate din sumă a fost alocată în cadrul Proiectului Elveţiei de Apă şi Sanitaţie în Moldova, alte aproape 30 de milioane de lei au fost oferite din Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională, iar restul banilor, şase milioane de lei, au fost colectaţi de la locuitori. Fiecare gospodărie a contribuit cu câte 2.500 de lei.

Lucrările de construcţie a apeductului din satul Băhrineşti sunt în toi. Până acum muncitorii au pozat trei kilometri de ţeavă din totalul celor 28. Dacă ei se vor ţine de cuvânt atunci locuitorii din Băhrineşti vor avea apă potabilă de calitate până la sfârşitul acestui an.

"Pe ţară 70 de procente nu este apa potabilă. Pe viitor urmează astfel de proiecte şi în alte raioane: Făleşti, Glodeni. Se vor construi conducte de presiune înaltă. Sursa de captare de apă din râul Prut", a specificat directorul interimar al ADR Nord, Constantin Bîndiu.

În satul Băhrineşti din raionul Floreşti locuiesc peste 2.000 de persoane. În cazul în care apeductul construit la Băhrineşti va fi extins şi în alte 10 localităţi, atunci de apă potabilă de calitate vor beneficia peste zece mii de oameni.

 

Lasă un comentariu