Un aisberg de o mie de miliarde de tone s-a desprins din Antarctica

Embed:

Un aisberg de o mie de miliarde de tone s-a desprins astăzi din Antarctica. Anunţul a fost facut de oamenii de ştiinţă care monitorizează fisurile din regiune. 

Acesta este unul dintre cele mai mari aisberguri din lume, măsurând aproape 6000 de km pătraţi. Asta înseamnă de patru ori suprafaţa Londrei sau de şapte ori cea a New York-ului. Deşi astfel de fisuri se produc periodic, experţii verifică dacă procesul a fost influienţat de schimbarea climatică.

Este unul dintre cei mai mari gheţari formaţi recent, iar modul în care va evolua în timp este greu de prezis. Potrivi expertilor, acesta ar putea rămâne într-un bloc compact sau se poate diviza în mai multe fragmente. Unele bucăţi de gheaţă ar putea rămâne în zonă, în timp ce altele ar putea migra către nord, în apele mai calde.

"Nu putem vorbi despre un efect imediat al acestei rupturi, prin urmare nu va avea loc o creștere subită a nivelului apelor în mări și oceane. Este nevoie de ani de zile pentru a înțelege care sunt consecințele reale ale acestui fenomen", a comentat profesorul de la Universitatea Swansea, Adrian Luckman.

Lasă un comentariu