Ucraina: O echipă de ingineri din Odesa au creat o imprimantă 3D care poate printa oase umane

Embed:

O echipă de ingineri din oraşul ucrainean Odesa a reuşit să creeze o imprimantă 3D, care poate printa oase umane, ce ar putea fi folosite pentru transplanturi. Ei au prezentat prototipul unui maxilar, care urmează să fie testat în Elveţia, Suedia şi Statele Unite.

Specialiştii spun că dispozitivul lor nu este unul revoluţionar, în schimb, poate crea ţesuturi osoase la preţuri mai mici decât cele existente, în prezent, pe piaţă.

"Puteţi vedea că maxilarul este destul de poros. Anume aceşti pori permit să crească structura organică a oaselor, după implantarea maxilarului", a spus inventatorul imprimantei 3D care poate printa oase, Vladimir Usov.

Un astfel de maxilar poate fi printat în doar câteva ore. Inventatorii spun că preţul unei mandibule începe de la 200 de dolari, adică este de aproape două ori mai ieftin decât produsele similare puse în vânzare de inginerii din Uniunea Europeană.

"În prezent, din păcate, mulţi oameni din lume sunt răniţi în urma focurilor de armă sau a exploziilor. Anume din această cauză e nevoie de o tehnologie care să reînnoiască rapid ţesutul osos deteriorat", a afirmat inventatorul imprimantei 3D care poate printa oase, Vladimir Usov.

Dacă prototipul va trece testele din Elveţia, Suedia şi Statele Unite, produsele inginerilor din Odesa vor fi puse în vânzare deja de anul viitor. 

Lasă un comentariu