Tragedie la mina din satul Pașcani. Trei muncitori au decedat după ce tavanul s-a prăbuşit peste ei. Grafica 3D

Embed:

Numărul morţilor în urma accidentului dramatic, care s-a produs, aseară, în mina de piatră din satul Pașcani, raionul Criuleni, a crescut la trei. Bărbaţii, care aveau între 33 și 41 de ani, au fost striviţi, după ce o galerie s-a surpat, iar o porțiune de tavan din subteran s-a prăbușit peste ei.

Doi dintre mineri s-au stins pe loc, iar cel de-al treilea - în drum spre spital. În acest caz au fost deschise două dosare penale, iar un angajat al minei, responsabil de efectuarea lucrărilor de exploatare minieră, a fost reţinut.

Minerii au intrat în subteran ieri dimineaţa. Colegii lor afirmă că şi-au încheiat munca la ora 14:00, iar cei trei bărbaţi au rămas în mină să termine unele lucrări.

"S-a finalizat serviciul lor, au ieşit şi acolo au rămas trei muncitori şi anume operatorul maşinii de tăiat şi încă doi extractori", a spus preşedintele raionului Criuleni, Veaceslav Burlac.

Cei trei mineri nu au mai ieşit, însă, la suprafaţă, dar nimeni nu a observat dispariţia lor până la ora 20:00, când soţiile au dat alarma.

Bărbaţii locuiau în satul Măgdăcești din raionul Criuleni şi fiecare avea câte doi copii. Cel mai tânăr dintre ei, Vadim Străisteanu, avea doar 33 de ani. 

"Acum a venit un poliţist şi mi-a zis, eu nu ştiam. Care spuneau că soţul meu e viu şi nu-l găsesc, care spuneau că e mort. Acum am aflat că-i la morgă. Sunt distrusă complet, am doi copii de crescut, ce să fac", a zis soția unuia dintre minerii decedați, Dorina Străisteanu.

Ceilalţi doi mineri, care şi-au pierdut viaţa la locul de muncă, sunt Ion Munteanu, în vârstă de 36 de ani, şi Pavel Ciobanu de 41 de ani, care, la fel, au lăsat în urma lor soţii îndurerate. Colegii muncitorilor sunt revoltaţi şi spun că accidentul s-ar fi produs din cauza administraţiei minei, care nu ar respectat toate normele de siguranţă.

Pentru a scoate corpurile neînsufleţite ale celor trei muncitori, aproape 20 de salvatori şi-au pus vieţile în pericol şi au coborât în subteran.

"La distanţa de circa patru kilometri de la intrarea în mină au fost depistate cadavrele a doi angajaţi care activau la această mină", a zis şeful Direcţiei Situaţii Excepţionale Chişinău, Vitalie Grabovschi.

Procurorii au pornit în acest caz două dosare penale. Unul pentru încălcarea regulilor de protecţie a muncii şi altul pentru abateri de la normele de exploatare minieră.

"Au fost ridicate mai multe documente audiate un şir de persoane inclusiv din muncitorii care au lucrat în ziua de 20 noiembrie în mină. La moment avem o persoană reţinută, unul din angajaţii minei a fost reţinut de către ofiţerii de urmărire penală", a afirmat adjunctul procurorului general, Igor Popa.

Proprietarul minei nu a fost de găsit pentru comentarii. Primăria din Măgdăceşti a declarat două zile de doliu, joi şi vineri, când bărbaţii vor fi înmormântaţi.

"Satul a pierdut trei tineri, trei gospodari. Au rămas trei familii necomplete au rămas şase copii fără tată. Chiar săptămâna trecută doi din ei au fost la primărie cu întrebări, optimişti, sănătoşi totdeauna săritori la nevoie", a afirmat primarul satului Măgdăceşti, Liuba Cojocaru.

În mina din Paşcani muncesc aproximativ 50 de oameni.

Lasă un comentariu