Traficant de droguri, reţinut în flagrant delict

Un locuitor al Capitalei în vârstă de 23 ani a fost reţinut de către ofiţerii de investigaţii ai Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău, în momentul când intenţiona să pună în circulaţie ilegală substanţe narcotice de origine vegetală.

Acţiunile poliţiştilor au fost demarate în cadrul unei cauze penale iniţate anterior, în temeiul unor probe concludente ce demonstrau activitatea criminală a individului.

În urma percheziţiilor corporale desfăşurate, forţele de ordine au depistat şi ridicat mai multe pacheţele cu o masă vegetală uscată şi fărămiţată, asemănătoare cu marijuana.

Ulterior în cadrul audierilor bănuitul şi-a recunoscut vinovăţia, privind comercializarea drogurilor pe teritoriul Capitalei.

Bănuitul a fost reținut şi riscă privarea de libertate pe un termen de la 2 ani până la 5 ani.

Sursa Foto: ziarulatac.ro

Lasă un comentariu