TOXAPEL, telefonul de urgență pentru părinți

555-220-numărul pe care ar trebui să îl memoreze fiecare părinte, atunci când copilul a băut sau mirosit o substanță toxică. Medicii de la secția Reanimare Pediatrică, de la Institutul Mamei și Copilului sunt cei care vă vor veni ajutor în asemenea situații critice. 

Toxapel este un serviciu la care părinții pot apela în situații de urgență. De exemplu atunci când copilul a mirosit sau a băut o substanță toxică. Până la venirea ambulanței, medicii îi vor ghida pe părinți la telefon.

Zilnici medicii au zeci de apeluri, de cele mai multe ori prevalează intoxicațiile cu medicamente la copii de până la cinci ani.

Substanțele toxice nu trebuie lăsate la îndemâna copiilor. De regulă, picii sunt tentați să le încerce atunci când sunt lăsați fără supraveghe.

În caz de intoxicație apelați de urgență la numărul 555-220, serviciul lucrează 24 din 24. Câteva secunde pot salva o viață de om.

Lasă un comentariu