Tot mai puţini angajaţi din Moldova primesc leafa în plic. Impozitul pe venit perceput din salarii a crescut cu 14% față de 2016

Embed:

Tot mai puţini angajaţi din Moldova primesc salarii în plic. Constatarea aparţine Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor. Potrivit sindicaliştilor acest lucru se poate deduce din suma încasărilor din impozitul pe venit care a crescut anul trecut cu 14 la sută faţă de 2016.

"În primul rând, este vorba despre schimbarea cadrului legislativ şi normativ în domeniul salarizării angajaţilor din sectorul real al economiei", a spus vicepreşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor, Sergiu Sainciuc.

Economiştii spun că fenomenul salariilor în plic a dispărut în special în întreprinderile mari. 

"Se implementează diferite standarde de management corporativ, ajustarea la mai multe directive europene, interacţiune cu partenerii externi, necesitatea de a avea un audit conform standardelor internaţionale", a precizat expertul economic, Roman Chirica.

Eliminarea definitivă a fenomenului este posibilă, în cazul în care statul va continua să implementeze reformele şi să reducă presiunea fiscală, susţine directorul executiv al Confederaţiei Naţionale a Patronatelor.

"Abordarea integrată include şi partea de stimulare - haideţi cei din economie primiţi o mică reducere pentru un impozit sau excludem o presiune pe care o aveţi, în schimb, pentru această diminuare, voi arătaţi la alb tot ceea ce aveţi", a afirmat directorul executiv al Confederaţiei Naţionale a Patronatelor, Vladislav Caminschi.

Anul trecut, impozitul pe venit perceput din salarii a constituit 3,5 miliarde de lei. Iar alocaţiile în bugetul asigurărilor obligatorii de asistență medicală au crescut cu peste 12 procente.

Cea mai mare creștere de venituri, de peste 18 procente, s-a înregistrat în bugetul asigurărilor sociale de stat, încasările ajungând la aproape 11,43 miliarde de lei. 

Lasă un comentariu