Ți-am dat un inel

În viață trebuie să luăm multe decizii importante. Unele ţin de trecut, altele de prezent, dar cele mai importante ne marchează viitorul.

Timp de 18 ani a practicat dansul, la nivel profesionist. Apoi s-a gândit să ajute tinerii să-şi unească destinele.

În doi ani, de când se ocupă de organizarea cererilor în căsătorie, Cristina a unit destinele a peste 100 de cupluri şi nu a avut niciun răspuns negativ.

O cerere în căsătorie e foarte uşor să fie perfectă. Unicul ingredient necesar sunt sentimentele.

Se știe că fetele au o intuiţie foarte bine dezvoltată. Aşa că nu sunt rare cazurile când domnişoarele îşi dau seama ce urmează. Aşa că, dragi bărbaţi, fiţi atenţi unde ascundeţi inelul şi cui îi povestiţi despre intenţia de a vă cere iubita în căsătorie.

Căsătoria este cu siguranţă o decizie serioasă. Iar fiecare bărbat are nevoie de o perioadă anume pentru a se decide. Pot fi 10 ani de relaţie, sau doar patru luni.

Statistica spune că 75 % dintre femei au fost nemulţumite de momentul mult aşteptat, pentru că nu a fost suficient de romantic sau original. Aşa că, multă baftă și inspirație!

Lasă un comentariu