Şi-au etalat muşchii. 80 de sportivi au participat la Campionatul de Bodybuilding

Embed:

Corpuri sculptate şi "pachete de muşchi" au putut fi admirate la  Campionatul Moldovei de Bodybuilding. Competiţia s-a desfăşurat ieri pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet. 

Aproximativ 80 de sportivi moldoveni şi-au demonstrat muşchii. Sportivii spun s-au pregătit mai multe luni pentru acest campionat.

"Sunt foarte fericită, este extraordinar. Mi-am îndeplinit visul. Am muncit pentru acest titlu trei ani", a spus campioana Fitness-Bikini 2017, Ekaterina Kormuhina.

"Mă strădui să mă menţin tot anul în formă. Muşchii să fie reliefaţi. Respect o alimentaţie corectă. Cu bodybuildingul mă ocup aproximativ de cinci an", a declarat campionul Classic Bodybuilding  2017, Vladimir Grigoriev.

Invitaţii speciali ai serii au fost doi sportivi din Federaţia Rusă, Stanislav Lindover şi Victor Simkin. 

"Chiar sunt foarte buni, pot  merge la campionate în Europa. Cu siguranţă vor obţine locuri de frunte", a afirmat campionul mondial la Classic Bodybuilding, Victor Simkin.

Sportivii au concurat la 22 de categorii. 

 

 

Lasă un comentariu