Sheriff Tiraspol a remizat cu FC Copenhaga

Embed:

Campioana Moldovei este neînvinsă şi nu a primit niciun gol în primele două etape din Liga Europa. Sheriff Tiraspol a încheiat aseară la egalitate scor 0 la 0 partida de acasă cu FC Copenhaga. 

Cele două egaluri au îmbogăţit clubul tiraspolean cu 240 de mii de euro.

După egalul fără gol cu FC Zlin din prima etapă, Sheriff a încheiat cu acelaşi scor şi meciul de acasă cu FC Copenhaga. Campioana Danemarcei a avut mai multe ocazii, însă nu a reuşit să înscrie în poarta tiraspolenilor.  Asta chiar inaintea meciului, suporterii danezi erau siguri de victorie.

Repriza secundă nu a adus nimic nou, astfel că după două meciuri disputate în grupele Ligii Europa, Sheriff nu a încasat niciun gol, însă nici nu a marcat. 

"Noi am pregătit bine meciul. În unele momente din prima repriză am întâlnit mari dificultăţi, însă echipa a jucat foarte bine. Pot să îi numesc pe toţi eroi pentru că am rezistat la 0 şi desigur ne-am creat ceva ocazii în a doua repriză. Trebuia de marcat şi cred că era mai favorabilă o victorie aici", a spus fundaşul "Sheriff" Tiraspol, Petru Racu.

"Când nu câştigi meciul nu este un rezultat bun.  Am jucat acasă şi ne gândeam la un rezultat bun pentru putea depăţi faza grupelor.Trebuia de învins astăzi, însă şi un rezultat de 0 la 0 este bun", a zis căpitanul "Sheriff" Tiraspol, Mateo Susic.

"A fost un meci excelent, ne-a fost greu să jucăm. Şeriff a jucat foarte bine în defensivă", a afirmat atacantul FC "Copenhaga", Rasmus Falk.

După două etape disputate, Sheriff împarte locurile 2-3 în clasament cu FC Copenhaga, ambele având două puncte.

Primul loc este ocupat de Lokomotiv Moscova, care a învins aseară cu 3 la 0 echipa cehă FC Zlin.

Toate golurile gazdelor au fost marcate de portughezul Manuel Fernandes în primele 17 minute.

În următoarea etapă, Sheriff Tiraspol va juca pe teren propriu, cu Lokomotiv Moscova. Partida este programată pentru 19 octombrie şi va transmisă în direct de Canal 3.

Lasă un comentariu