Șezătoare ca pe timpuri. La Cobusca Nouă localnicii și-au promovat tradiţiile şi obiceiurile vechi

Tradiţiile au reînviat pentru o zi în satul Cobusca Nouă din raionul Anenii Noi. Mai mulţi localnici au organizat o şezătoare, la care au promovat portul popular, cântecele şi meşteşugurile vechi.

Oamenii s-au bucurat de iniţiativă, pentru a-şi aminti, dar şi pentru a le arăta altora, obiceiurile pe care le cunosc doar din povestirile bunicilor.

La șezătoare au venit săteni de toate vârstele, care şi-au propus să promoveze obiceiurile pe care le-au preluat de la bătrâni.

Evenimentul s-a desfăşurat la iniţiativa organizaţiei PDM din Anenii Noi, în premieră. Democraţii speră că acesta va deveni o tradiţie.

"Mulţi bătrâni erau dornici de aşi arăta măiestria care au cultivato pe parcursul anilor. Am venit la această idee ca pe parcursul toamnei şi a iernii să petrecem aceste sărbători de suflet", a menționat preşedintele Organizaţiei PDM din Anenii Noi, Sergiu Rapcea.

La şezătoare a fost invitată şi deputatul democrat Valentina Stratan.

"Pe timpuri se organizau șezători, atunci când se aduna roada în hambare şi era un prilej frumos. Ne dorim foarte mult să continuăm acele tradiţii pentru că sunt valorile cele mai frumoase ale poporului nostru şi suntem obligaţi să le transmitem prin generaţie", a declarat deputatul PDM, Valentina Stratan.

 

Lasă un comentariu