Riscă ani grei de puşcărie! Trei inspectori de patrulare din orașul Vulcănești au fost reţinuţi pentru luare de mită

Embed:

Trei inspectori de patrulare au fost reținuţi ieri seară în oraşul Vulcăneşti de ofițerii și procurorii anticorupție, fiind bănuiți de corupere pasivă. 

Potrivit denunţătorului, unul dintre inspectori l-ar fi oprit, acum câteva zile, în timp ce conducea în stare de ebrietate, iar pentru a nu porni o cauză penală acesta a cerut mită 200 de dolari. Bărbatul a transmis banii peste câteva zile sub controlul CNA altor doi colegi ai acestuia.

Inspectorii au fost reţinuţi chiar în moment ce primeau banii. În scurt timp, a fost prins şi al treilea suspect. Bărbații au fost reţinuţi pentru 72 de ore, iar în acest caz a fost deschisă o cauză penală.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, bărbaţii riscă până la 10 ani de închisoare, o amendă de până la 400 de mii de lei şi privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice pe un termen de la șapte, până la zece ani.

Lasă un comentariu