Reforma Justiţiei a fost explicată locuitorilor din raionul Cahul

Embed:

Reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii merg prin raioane pentru a informa oamenii despre reforma din sistemul judecătoresc. Ieri, membrii CSM au mers în Cahul, unde le-au vorbit localnicilor despre cum va fi îmbunătățită calitatea actului judecătoresc.

Reforma Justiției presupune reducerea numărului judecătoriilor din țară de la 44, câte există în prezent, până la 15. La Cahul, de exemplu, vor fi integrate instanțele din Taraclia și Cantemir. Actuala clădire a judecătoriei din Cahul se află într-o stare deplorabilă, iar un nou sediu ar trebui să fie construit în 2018. Asta, însă, doar dacă Parlamentul va aproba planul de construcții.

"Afară de faptul că însuși starea tehnică nu corespunde cerințelor și clădirea, edificiul instanței nu corespunde cerințelor necesare. Șapte asistenți la noi stau într-un birou deoarece nu avem loc liber", a menționat preşedintele Judecătoriei raionului Cahul, Dmitrii Fujenco.

"Niciun sediu actual al judecătoriilor nu este adaptat să fie judecătorie, el a fost clădire de partid, altceva. Dacă vom reuși asta va însemna că Republica Moldova va avea cea mai bună infrastructură a instanțelor judecătorești probabil din Europa", a spus preşedintele Centrului de Resurse Juridice din RM, Vladislav Gribincea.

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii susține că, datorită reformei, judecătorii vor avea posibilitatea să se specializeze, iar calitatea serviciilor va crește. 

"Ne vom deplasa la Comrat, la Edineț în toate raionale Republicii Moldova pentru a familiariza cetățeanul cu ce s-a întreprins în vederea ridicării calității actului judecătoresc și micșorării timpului de examinare a dosarelor", a specificat preşedintele CSM, Victor Micu.

Campania de informare a fost lansată pe 10 februarie, la Bălți şi va continua la Edineț. Costul total al reformei este de un miliard și 800 de milioane de lei. Implementarea proiectului va dura până în anul 2027.

Lasă un comentariu