Recolta de struguri din acest an va fi cu 19 la sută mai mare decât anul trecut

Embed:

Recolta de struguri din acest an ar putea fi cu aproape 20 la sută mai mare decât anul trecut. Cel puţin aşa prognozează specialiştii Ministerului Agriculturii.

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Agriculturii, în acest an, de pe podgoriile din ţară ar urma să fie culese aproximativ 410 mii de tone de struguri. Dintre acestea, 280 de mii de tone sunt soiuri destinate pentru producerea vinurilor, 90 de mii de tone sunt struguri de masă, iar 30 de mii de tone constituie soiuri de tip "Isabella". 

Specialiştii Ministerului Agriculturii le recomandă vinificatorilor să cumpere strugurii cu cel puţin patru lei şi 50 de bani per kilogram, pentru soiurile europene, şi cu minimum doi lei şi 75 de bani per kilogram, în cazul soiurilor de tip "Isabella". Astfel, fermierii vor avea un profit de 20 la sută.

Autorităţile susţin că, din cauza condiţiilor climaterice din acest an, îngrijirea plantaţiilor de viţă de vie i-a costat mai mult pe viticultori. Cheltuielile pentru îngrijire au variat între 28 şi 37 de mii de lei pentru un hectar. Acest lucru se datorează, în primul rând, numărului mai mare de tratamente chimice şi majorării salariilor pentru viticultori.

Lasă un comentariu