Publicitatea stradală, prezentă peste tot! Cum luptă cu aceasta autoritățile municipale

Stâlpii, gardurile și blocurile din capitală sunt pline de afişe și reclame lipite ilegal. Autorităţile încearcă să lupte cum pot cu răufăcătorii, dar se pare eforturile e la fel ca luptă cu morile de vânt. 

Afișele dubioase pot fi văzute pe stâlpi, pe garduri sau pe blocuri. Unii plasează oferte de vacanță la munte, alții oferă vize în Europa.

Publicitatea stradală, însă le dă mari bătăi de cap muncitorilor de la Direcţia Locativ-Comunală, care sunt nevoiţi să dezlipească zeci de astfel de afișe.

Autoritățile au încercat mai multe metode, chiar și să sune la numerele afișate, dar fără succes.

Deși a fost recent renovat chiar și bulevardul Ștefan cel Mare a devenit ținta răufăcătorilor. Pe suprafața pilonilor a fost aplicată o substanță care respinge lipiciul, modalități ingenioase pentru amplasarea anunțurile, însă s-au găsit și aici.

O soluție ar fi, ca în jurul stâlpilor să fie pusă plasă sau oamenii să fie mai vigilenți, spun autoritățile.

Cei care plasează publicități ilegale se pot alege cu amenzi de până la 1.800 de lei pentru persoanele fizice, iar pentru cele juridice până la 9.000 de lei.

Deci să înceapă vânătoarea!

Lasă un comentariu