Protest în Capitală. Simpatizanţi ai partidelor de opoziţie, la protest

Embed:

Reprezentanți și simpatizanți ai partidelor de opoziție s-au adunat, astăzi, în faţa Parlamentul unde au cerut guvernării să renunțe la reforma electorală. Deși, oficial, manifestaţia a fost organizată de societatea civilă, pe scenă au urcat și politicieni.

Mai mult, unii dintre protestari au recunoscut în fața camerelor că au fost plătiți cu o sută de lei pentru a participa la protest. Potrivit poliţiei, la manifestaţie au venit în jur de două mii de oameni.

"Faptul că suntem astăzi uniți este o dovadă că sistemele lor electorale nu pot trece în Republica Moldova, doar peste noi vor trece aceste sisteme. Iată de ce vă îndemn că de acum încolo să fim cât se poate de uniți", a spus liderul partidului "Platforma Demnitate şi Adevăr", Andrei Năstase.

Potrivit portalului hotnews.md, între Andrei Năstase și Maia Sandu ar fi existat o înțelegere ca niciunul dintre liderii opoziţiei să nu țină discursuri în timpul protestului pentru a nu știrbi din credibilitatea așa-numitului protest al societății civile. Totuși, Năstase nu s-a ținut de cuvînt, fapt care a deranjat-o pe liderul PAS.

La protest au fost și simpatizanți ai fracțiunii Partidul Nostru, condus de Renato Usatîi, care s-au tot răcorit pe parcursul manifestației.

Turmentaţi de alcool, tinerii nu au putut răspunde exact la întrebarea ce anume i-a determinat să iasă la protest.

Printre manifestanţi au fost şi tineri îmbrăcaţi în tricouri cu simbolurile Rusiei.

Cei doi tineri au fost scoşi din mulţime de oamenii legii. 

La finalul acţiunii, Năstase a făcut poze, a dansat şi a cântat împreună cu un grup de manifestanţi, blocând circulaţia transportului public pentru câteva minute.

După încheierea protestului, unor manifestanţi le-a fost greu să ajungă acasă. Din imaginile filmate de trecatori se vede ca abia de se mai tineau pe picioare.

Lasă un comentariu