Programul DACA, sistat. Donald Trump a suspendat programul iniţiat de Obama

Embed:

Peste 800 de mii de tineri imigranţi cu vârsta sub 16 ani, care s-au mutat cu traiul în SUA înainte de anul 2007 riscă acum să fie expulzaţi. Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a sistat programul DACA, care apără imigranţii ce au ajuns în SUA ilegal, când erau copii.

Liderul de la Casa Albă şi-a motivat decizia prin faptul că vrea să protejeze locurile de muncă ale americanilor.

Imediat ce s-a aflat despre intenţia lui Trump, mii de oameni din diferite state americane au ieşit în stradă să protesteze. Decizia a fost criticată şi de fostul preşedinte american Barack Obama, care a şi iniţiat programul DACA.

Obama a scris pe o reţea de socializare că aceşti copii trebuie să rămână în Statele Unite, deoarece au crescut în această ţară, sunt patrioți, iar diferenţa dintre ei şi americani este doar în acte.

Programul DACA a fost instituit în anul 2012. În baza acestui document, aproximativ 800 de mii de copii ai imigranţilor ilegali erau protejați de expulzare și aveau șansa să studieze sau să lucreze în Statele Unite.

Lasă un comentariu