Prognoze optimiste. Moldova ar putea înregistra o creştere economică de 4,5%

Prognoze optimiste pentru economia moldovenească. Fondul Monetar Internaţional anticipează, pentru acest an, o creştere economică de 4,5 la sută, faţă de 3%, cât prognoza în octombrie anul trecut. În mare parte, calculele experţilor FMI corespund cu cele ale Ministerului Economiei.

Tendinţa pozitivă se va menţine şi în 2018, când, potrivit FMI, creşterea economică va fi de 3,7 la sută.

Rezultate bune au înregistrat şi vecinii noştri de peste Prut. Experţii Fondului Monetar Internaţional şi-au revizuit prognoza pentru România de la 3,8 la 4,2 la sută. FMI anticipează o creştere a Produsului Intern Brut şi în Ucraina. Acolo, avansul va fi, însă, nu mai mare de 2%. Iar pentru Rusia, Fondul Monetar Internaţional prognozează o creştere de doar 1,4 la sută.

Raportul publicat de FMI arată că, la nivel global, economia va înregistra o creştere de 3,5 la sută. 

Lasă un comentariu