Procesiune grandioasă la Iași. Peste 30 de mii de pelerini s-au închinat la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva

Embed:

Cel mai mare pelerinaj ortodox din România a strâns peste 30 de mii de oameni la Iaşi. Credincioşii au venit să se închine la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, cunoscută drept făcătoare de minuni. Pelerinii au format cozi uriaşe, care se întindeau pe o distanţă de câţiva kilometri. 

Peste 30.000 de oameni au trecut pe la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva în primele trei zile de pelerinaj.

Credincioşii s-au închinat și la moaștele Sfintei Mucenițe Tecla, care au fost aduse marți dimineața la Mitropolia Moldovei și Bucovinei de la Mănăstirea Neamț.

Cele două racle au fost depuse în baldachinul special amenajat în curtea mitropolitană.

Aproximativ 70 de clerici au venit la Iaşi din mai multe regiuni pentru a conduce pelerinajul. Li s-au alăturat şi studenții de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași şi călugărițe de la mai multe mănăstiri. Sfânta Cuvioasa Parascheva este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei.

Lasă un comentariu