Priorităţile Guvernului. Programul Naţional "Prima Casă", lansat în curând

Embed:

Programul naţional "Prima Casă", prinde contur. Premierul Pavel Filip a anunțat că deja la sfârșitul lunii aprilie, documentul urmează să fie consultat cu experții Fondului Monetar Internațional. Subiectul a fost abordat în cadrul unei conferinţe de presă. 

"Elementul de bază al acestui proiect este că statul va garanta celui care vrea să obțină un apartament, asta ar însemna că prima plată va fi mai joasă pe de o parte, pe de altă parte, dobânda pentru credit, la fel va fi una mai mică decât este obișnuit astăzi în piață", a menționat prim-ministru, Pavel Filip.

Pavel Filip a precizat că acest proiect dar şi alte reforme pe care urmează să le implementeze guvernul vor fi consultate cu cetăţenii, prin intermediul unei campanii de informare. În acest sens, prim-ministrul a solicitat sprijin politic majorității parlamentare dar şi opoziţiei pe care o îndeamnă nu doar să critice dar şi să conlucreze. 

Lasă un comentariu