Primul film în limba găgăuză. Premiera peliculei DÜNÜRCÜLÜK va avea loc pe trei noiembrie

Embed:

Doi ani de muncă, sute de ore nedormite, mii de duble şi un rezultat pe măsura aşteptărilor. În curând, telespectatorii vor putea urmări, în premieră, singurul film în limba găgăuză întitulat "Încuscrirea". Pelicula redă tradiţiile şi obiceiurile găgăuzilor din sudul Moldovei. 

În film se povesteşte despre doi tineri îndrăgostiţi, care aparţin unor pături sociale diferite. Este vorba despre o fată ce provine dintr-o familie înstărită şi un tânăr cioban. Rolul acestuia este jucat de Anatolii Radulov, un actor amator. 

"A fost un moment, în timpul filmărilor, când pe alături trecea un cioban şi se vedea că este un om dur. Vanea chiar mi-a spus să mă uit la el, pentru că aşa trebuie să fiu şi eu în film. Dar, în principiu, nu este un om rău", a spus actorul Anatolii Radulov.

Autorul scenariului este Fiodor Marinoglu. Acesta s-a inspirat din povestirea scriitorului Nicolae Baboglo "Încuscrirea". 

"Trebuia de adăugat ceva criminal, care să-l facă pe tatăl fetei să o mărite cu un bărbat pe care nu îl iubeşte. - În varianta originală, fata se sinucide. În film ce se întâmplă? - Finalul lasă telespectatorul în suspans, pentru că nu este clar dacă fata moare, aici am fost mai optimişti", a spus scenaristul Fiodor Marinoglu.

Rolul tatălui fetei a fost jucat de Mihail Constantinov, directorul teatrului găgăuz "Dionis Tanasoglu". Deşi în film a avut un rol negativ, actorul spune că asociază zilele de filmări doar cu emoţii pozitive.

"Când îmi văd fiica murind în braţele mele. Vai, dezvălui scenariul. Iată anume aici mi-a fost cel mai greu, din cauză că mă durea spatele şi trebuia să o iau în braţe. Odată chiar am căzut împreună cu ea", a afirmat actor, directorul Teatrului "Dionis Tanasoglu", Mihail Constantinov.

Pelicula este filmată cu două camere. Pentru a transmite cu exactitate viața găgăuzilor, regizorii au fost nevoiţi să demonteze gardurile, să mascheze pilonii de electricitate, termopanele, becurile și antenele.

"Avem o secvenţă în care, cum n-am fi rotit camera, oricum o antenă parabolică nimerea în obiectiv. Am trimis oameni care l-au convins pe proprietarul casei să acopere antena cu saci", a zis cameramanul Nicolae Iarmișco.

Regizorul Ivan Patraman spune că îi este greu să contabilizeze cât au costat în total filmările. O parte din bani a fost colectată pe platforma Kaundfanding, iar îmbrăcămintea şi recuzita a fost găsită prin sate.

"Costumele ne-au fost oferite de muzee, pentru că au sute de ani. Dacă vorbim despre cai şi căruţe, pe ele le-am găsit în sat, de la oameni simpli care încă folosesc acest mijloc de transport", a menționat actorul, regizorul filmului "Dünürcülük", Ivan Patraman.

În timp ce telespectatorii vad la televizor o singura casă, cea în care traieşte eroina filmului, în realitate, deschizând această uşă, ea ajungea în celalat capăt al satului Beşalma. Iar scenele din spatele casei au fost filmate în general în altă localitate - Avdarma.

Premiera filmului va avea loc în data de 3 noiembrie.

Lasă un comentariu