Primarul suspendat al Capitalei, Dorin Chirtoacă, a cerut recuzarea judecătorului de caz

Embed:

Primarul suspendat al Capitalei, Dorin Chirtoacă, a cerut recuzarea judecătorului de caz, Alexandru Negru, pentru a treia oară. Solicitarea, însă, i-a fost respinsă, iar magistratul urmează să se expună, mâine, dacă Chirtoacă rămâne sau nu în arest la domiciliu.

Avocatul lui Dorin Chirtoacă a cerut recuzarea judecătorului Alexandru Negru, pe motiv că între cei doi ar exista un conflict. Potrivit edilului suspendat al Capitalei, acum câțiva ani , Alexandru Negru a fost dat afară de la o întreprindere din subordinea Primariei.

Pe atunci, Negru era angajat în calitate de jurist la această întreprindere şi în acelaşi timp deţinea licenţa de avocat, ceea ce contravine legii. Totodată, la întreprindere au fost depistate mai multe ilegalităţi.

Astfel, Dorin Chirtoacă crede că magistratul ar putea să se răzbune. Procurorul însă a calificat solicitarea avocaului drept una neîntemeiată, aşa că a respinso. Deşi, astăzi, urma să se decidă dacă arestul lui Chirtoacă va fi prelungit, şedinţa a fost amânată, iar Alexandru Negru va decide mâine dacă Dorin Chirtoacă rămâne în arest la domiciliu.

Dorin Chirtoacă a comentat şi situaţia de la Primărie. După ce reprezentanții fracțiunii PSRM, i-au sugerat din nou primarului suspendat, Dorin Chirtoacă, să-și dea demisia, edilul a menționat că cel care ar trebui să se retragă din funcție este însuși președintele Igor Dodon, urmat de alesul local Ion Ceban.

Pe holurile judecătoriei Chișinau, Dorin Chirtoacă a declarat că nu-și va da demisia. Vădit enervat și emoționat, primarul suspendat a spus că este o bătaie de joc tot ce se întâmplă în cazul lui. A rămas doar să-mi tragă un glonte în cap, în rest de toate au făcut. Este replica lui Dorin Chirtoacă, care spune că va lupta până la ultima suflare ca să-și demonstreze nevinovăția în dosarele în care este acuzat.

Pe holurile Judecătoriei, Dorin Chirtoacă a comentat şi situaţia de la Primăria Capitale, calificând-o drept butaforie şi anarhie.

El a reiterat faptul că Silvia Radu ar fi ajuns primar interimar printr-o decizie ileaglă a fostului primar interimar Nistor Grozavu şi că aceasta nu ar fi avut dreptul să intre în biroul de Primar, întrucât nu este aleasă de către cetăţeni.

De asemenea, Dorin Chirtoacă a îndemnat cetăţenii să boicoteze referendumul iniţiat de socialişti, întrucât este o mascaradă. Întrebat dacă îşi va da demisia, aşa cum îi cer fruntaşii PSRM, primarul suspendat a declarat că ar trebui să-şi dea demisia preşedintele ţării Igor Dodon, pentru că îşi bate joc de locuitorii municipiului Chişinău.

"Aceştia ar trebui să-i de demisia. Dodon, în primul rând, pentru că umblă brambura prin ţări străine. Ba e mai catolic decât Papa de la Roma, ba a mai pierdut ceva prin Armenia. Unde-i el? El a convocat referendumul, el a semnat primul, falnic ca un curcan în faţa primăriei.  De ce nu merge la cetăţeni să-i convingă să iasă la referedum? Sau ei sunt conştienţi că vor pierde şi nu ştiu pe unde să se ascundă.  O să lupt până la   ultima suflare, nu mai are că să mi se mai întâmple. Doar un glonte în cap, că restul au fost. şi arest, şi bătaie de joc pe internet", a spus primarul suspendat al Capitalei, Dorin Chirtoacă.

Lasă un comentariu