Premii pentru performanţă. Doisprezece persoane au fost premiaţi la Gala Omul Anului 2017

Embed:

Doisprezece locuitori ai raionului Criuleni, care au înregistrat succese notabile în diverse domenii, au fost premiaţi aseară la Gala Omul Anului 2017. În cadrul aceleiaşi ceremonii, neurochirurgul Grigore Zapuhlîh și campionul la caiac-canoe Ilie Sprîncean au fost desemnați cetățeni de onoare ai regiunii. 

Cu premii şi distincţii s-au ales cei care s-au remarcat prin performanață și creativitate. Printre laureaţi se numără şi primarul comunei Boșcana, Svetlana Racul. Funcţionara a reuşit, în acest an, să implementeze două mari proiecte - conectarea la apeduct a satului Mardareuca și amenajarea unui parc. Eforturile edilului au fost răsplătite în cadrul galei Omul Anului.

"Într-adevăr. "Omul Anului" îl merită toți primari, deoarece e o muncă enormă de mare", a spus primarul comunei Boșcana, Svetlana Racul.

Şi directorul Centrului Raional de Cultură și Tineret "Grigore Sîrbu", Elena Sclifos, s-a ales cu distincţia Omul Anului.

"Noi, cei de la cultură, facem totul pentru oameni deci ce nu am face noi în scenă, noi lucrăm pentru ei ca atunci când vin în incinta centrului să privească un spectacol de calitate, să se simtă bine", a zis director Centrul Raional de Cultură și Tineret, Elena Sclifos.

În cadrul evenimentului, renumitul neurochirurg Grigore Zapuhlîh și campionul la caiac canoe Ilie Sprîncean au fost desemnaţi cetăţeni de onoare ai raionului Criuleni.

"Într-adevăr când vii la tine acasă și ești apreciat acasă este încă mai emoționant. Oamenii de aici, eu îi cunosc pe ei, vin la mine, se adresează, îi ajut cu tot ce pot", a spus directorul Institutul de Neurologie și Neurochirurgie, Grigore Zapuhlîh.

"Este o senzație foarte plăcută, este senzația muncii mele, adică care am depus până acum", a afirmat campionul mondial la caiac-canoe Ilie Sprîncean.

Președintele raionului, Veceaslav Burlac, le-a mulțumit tuturor pentru implicare în procesul de dezvoltare a regiunii.

"Din cauza că avem foarte multă lume bună în raionul Criuleni. Am încercat să identificăm pentru ce merite, ce au făcut bun anul acesta, care este diferența între el și ceilalți colegi",a spus președintele raionului Criuleni, Veaceslav Burlac.

Atmosfera a fost întreţinută de mai mulţi artişti autohtoni.

Lasă un comentariu