Premieră pentru Moldova! Ţara noastră va avea un traseu turistic medieval

Embed:

Satul Lăpuşna din raionul Hânceşti va deveni, în viitorul apropiat, o adevărată atracţie turistică. Acum doi ani, autorităţile au început aici lucrările de reconstrucţie a conacului lui Alexandru Lăpuşneanu. Acesta urmează să fie gata în anul 2018.

Tot atunci, în ţara noastră va fi lansat primul traseu turistic medieval. El a fost conceput de istorici ca să treacă pe vechiul drum comercial ce lega Europa de Asia.

Traseul medieval din satul Lăpuşna va include mai multe obiective turistice, principalul fiind conacul lui Alexandru Lăpuşneanu.

"Aici, potrivit legendei, s-ar fi născut mama lui Alexandru Lăpușneanu. Vreau să amintesc că pe acest drum important și aici la Lăpușna cu siguranță au trecut 14 domnitori", a spus managerul de proiect, Viorel Miron.

Singurul element rămas din conacul lui Alexandru Lăpuşneanu este beciul.

"Au fost descoperite multe oseminte a mai multor animale. Inclusiv cămile, care era una dintre principalele forțe de tracțiune pe acest drum medieval care lega Europa de Asia", a afirmat managerul de proiect, Viorel Miron.

O altă atracţie turistică, ce va putea fi vizitată pe vechiul drum domnesc, este biserica din localitate. Aceasta a fost ridicată în anul 1420.

"Noi vrem să îi scoatem înapoi prospețimea de atunci și culoarea aceea frumoasă, întrucât a avut un rol extraordinar în dezvoltarea Moldovei", a spus secretarul consiliului local, satul Lăpuşna, Vasile Bubuioc.

"Un traseu turisitic presupune să îi dai consumatorului foarte multe date istorice. Adica trebuie sa ai ghizi foarte bine pregatiti pe traseu. Si cel care este la obiectivul turistic si cel care care este nemijlocit in autocar cu turisti", a menționat bloggerul turistic, Viorica Ataman.

Printre obiectivele turistice ce pot fi vizitate pe traseul medieval se mai numără "Conacul Manuc Bey" din Hânceşti şi "Muzeul de Istorie şi Etnografie" din satul Mereni, raionul Anenii Noi.

Proiectul valorează peste 700 de mii de euro, bani oferiţi de Uniunea Europeană.

Sursa Foto: publika.md

Lasă un comentariu