Premieră în politica din Moldova. Au aprobat Codul de Etică şi Integritate pentru membrii PDM

Embed:

Premieră în Moldova. Partidul Democrat a aprobat, ieri, Codul de Etică şi Integritate, care stabileşte criteriile pe care trebuie să le întrunească toţi cei care fac sau vor să facă parte din PDM. Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a menţionat că Partidul Democrat va înceta să-i susţină politic pe membrii formaţiunii care au conflicte de interese sau au devenit parte a unui proces penal. De asemenea, a fost aprobată o nouă organigramă a partidului şi au fost aleşi vicepreședinții PDM.

"Am aprobat astăzi în premieră pentru politica din RM şi codul de etică şi integritate. Acest cod stabileşte principiile noastre, dar şi criteriile de integritate pe care trebuie să le întrunească toţi cei care fac sau vor să facă parte din membrii Partidului Democrat. Mesajul pe care îl transmitem odată cu aprobarea codului este că PDM este parte a reformei clasei politice. Ne asumăm aceste criterii de integritate şi le impunem ca regulă în activitatea noastră politică", a afirmat preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc.

"Partidul, de exemplu, va penaliza acei membri de partid care şi-au angajat în instituţiile pe care le conduc, soţul, soţia, şi în general rudele până la gradul unu. La fel, partidul va sancţiona acei membri care sunt colaboratori ai serviciilor de informaţii străine", a menționat preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.

La şedinţă s-a discutat şi despre agenda reformelor în domeniul social şi administraţia publică, dar şi despre lupta împotriva corupţiei. 

"Am vorbit şi despre toate celelalte reforme, la fel de importante, cum sunt cele din domeniul justiţiei, este şi lupta anticorupţie. De aceea concluzia mea este una că cu cât înaintăm mai mult pe aceste reforme şi cu cât suntem mai aproape de rezultate, desigur că răsună şi mai multe critici în societate", a declarat prim-ministru, Pavel Filip.

Printre alte subiecte abordate se numără continuarea dezbaterilor pe marginea proiectului privind introducerea votului uninominal.

Lasă un comentariu