Pleacă din Parlament. Liliana Palihovici renunţă la mandatul de deputat

Embed:

Vicepreşedintele Parlamentului Liliana Palihovici și-a depus astăzi mandatul de deputat. În şedinţa Parlamentului,  Palihovici le-a mulţumit colegilor din fracţiunea PLDM pentru munca pe care au făcut-o în echipă. Decizia l-a surpins, însă, pe preşedintele Parlamentului. Andrian Candu a menţionat că, cel mai probabil, fotoliul va reveni opoziţiei, fără a preciza formaţiunea la care se referă.  

"Îmi încetez activitatea mea parlamentară, îmi depun mandatul. Regret că PLDM cu care am intrat în Parlament în 2014, în primii doi ani până acum nu a reuşit să-şi îndeplinească angajamentele sale", a afirmat deputatul PLDM, Liliana Palihovici.

"Am fost surprins de gestul făcut de colega mea, doamna Liliana Palihovici, vicepreşedintele Parlamentului. Există o tradiţie în Parlamentele europene ca o fucnţie de vicepreşedinte să revină partidelor din opoziţie parlamentară. Şi de acest lucru voi ţine cont atunci când voi iniţia procedura de consultare a tuturor fracţiunilor parlamentare", a spus preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.

Lasă un comentariu