PLDM a rămas fără website. Partidul nu mai poate fi găsit pe internet

Site-ul oficial al Partidului Liberal-Democrat din Moldova nu funcţionează mai bine de o săptămână, din cauza unei datorii de 39 de dolari.

Potrivit reprezentanţilor companiei Molddata, aceştia nu au achitat costul de utilizare a domeniului şi riscă să rămână fără el.

Între timp, liderul liberal-democraţilor, Viorel Cibotaru, spune că problema a apărut din cauza unei defecţiuni tehnice. 

"O săptămână nu a fost băiatul care e responsabil şi din cauza aceasta într-adevăr nu s-a făcut plata. Astăzi s-au făcut toate plăţile şi site-ul va funcţiona. A fost o chestie tehnică, nu-i nicio problemă", a afirmat liderul PLDM,l Viorel Cibotaru.

"E mai degrabă un semnal de imagine, care vine cumva în continuarea imaginii pe care acest partid o are de cel puţin doi ani de zile. Dacă ne uităm în sondaje, credibilitatea PLDM-ului a scăzut foarte mult. Iar de foarte multă vreme îl vedem cu un procent", a spus sociologul, Doru Petruți.

Lasă un comentariu