Persoanele cercetate penal în arest vor fi transportate în condiţii mai bune. Zece maşini noi au fost repartizate Inspectoratelor teritoriale de Poliţie

Embed:

Persoanele cercetate penal în arest vor fi transportate, de acum în colo, în condiţii mai bune. 10 maşini noi, reutilate după standardele europene au fost repartizate Inspectoratelor teritoriale de Poliţie.

Ele vor înlocui hârburile sovietice, care, spun poliţiştii, se defectează foarte des din cauza uzurii pronunţate şi a termenului de exploatare expirat.

Cele 10 maşini, destinate pentru transportarea deţinuţilor, au fost cumpărate în străinătate şi reutilate de către un agent economic din ţara noastră. Banii au fost alocaţi de Guvern şi urmează să fie rambursaţi de Uniunea Europeană.

"Costurile pentru echipare au fost în rezultatele studiilor noastre şi a rezultatelor de fizabilitate. Au fost mult mai ieftine fiind făcute în Republica Moldova. Aceste echipamente, inclusiv şi mijloacele de transport valorează circa opt milioane nouă sute de mii de lei", a spus secretarul de stat în MAI, Dorin Purice.

Autoturismele reutilate corespund standardelor internaționale în domeniul drepturilor omului, fiind dotate chiar şi cu aparate de aer condiţionat.

Un automobil va rămâne în Capitală, iar restul vor fi repartizate în nouă raioane din ţară.

"Avem careva maşini cu sisteme de climatizare, câteva maşini cu sisteme asemănătoare, dar o mare parte încă sunt automobile vechi, unele din ele fiind chiar de model sovietic", a afirmat şeful IGP, Alexandru Pînzari.

Noile maşini au fost cumpărate în cadrul strategiei de dezvoltare, iniţiate în 2016 de Inspectoratul General al Poliţiei, cu susţinerea Uniunii Europene. Documentul presupune reducerea cazurilor de maltratare, abuz și discriminare a persoanelor aflate în custodia statului. Până la sfârşitul acestui an, vor fi achiziţionate încă 15 maşini pentru transportarea deţinuţilor, iar 15 izolatoare de detenţie preventivă din ţară vor fi reparate.

Lasă un comentariu