Percheziţii la ANSA! Patru angajaţi ANSA şi doi agenţi economici au fost reţinuţi

Embed:

Ofițerii SIS şi procurorii anticorupție au descins, în această dimineaţă, în mai multe birouri ale Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor. În urma percheziţiilor, au fost reţinuţi patru angajaţi ai Agenţiei şi doi oameni de afaceri. 

Printre reţinuţi sunt trei angajaţi ai subdiviziunilor teritoriale ale Agenţiei din Ialoveni, Drochia şi Dubăsari, dar şi şeful Direcţiei Controlul Produselor de Uz Fitosanitar. Ei sunt bănuiţi de depăşirea atribuţiilor de serviciu şi escrocherie.

Potrivit procurorilor, angajaţii ANSA ar fi eliberat certificate fitosanitare unor agenţi economici pentru exportarea merelor în Federaţia Rusă.

Este vorba despre cunoscuta schemă prin care unele companii importau mere din Polonia, le certificau ca produse moldovenești și le exportau în Rusia prin Belarus, fără a traversa frontiera ţării noastre.

Ca urmare, în februarie anul trecut, instituţiile din Federaţia Rusă au interzis exportul de mere prin Belarus.

Tot atunci, procurorii moldoveni au iniţiat o urmărire penală pe faptul depăşirii atribuţiilor de serviciu de către angajaţii ANSA.

Iar în acest an, a mai fost pornită o cauză penală pentru escrocherie.

Anchetatorii au constatat că, doar în 2016, agenţii economici vizaţi şi-ar fi însuşit ilegal din bugetul de stat 260 de mii de lei.

Bănuiţii riscă până la 10 ani de închisoare pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu şi până la 15 ani de detenţie pentru escrocherie.

Conducerea ANSA nu a comentat, deocamdată, cazul.

Lasă un comentariu