"Pepinieră" de mame surogat în Ucraina. Acest serviciu este legal şi costă cel puțin 30.000 de dolari

Embed:

Numărul cuplurilor care caută o mamă surogat în Ucraina a crescut în ultimii ani cu peste o mie de procente. Familii din diferite colţuri ale lumii apelează la ajutorul femeile din Ucraina, unde acest serviciu este legal şi costă de la 30 până la 45 de mii de dolari. 

În Ucraina, există agenţii speciale care caută mame surogat pentru cuplurile care nu pot avea copii. Acestea se ocupă de partea legală a procesului şi se asigură că mama purtătoare primeşte recompensa financiară stabilită. Una dintre ucrainencile care a adus pe lume un copil pentru un cuplu străin este Ana. În urmă cu doi ani, ea a născut un bebeluş pentru o familie din Slovenia.

"Iniţial, nu realizezi ce lucru important ai făcut. Conștientizezi asta doar după ce vezi părinţii copilului şi emoţiile lor. Simţi că ai făcut un lucru mare atunci când ei plâng şi îţi mulţumesc", a spus mama surogat, Ucraina, Ana.

Femeia spune că pe tot parcursul sarcinii a fost susţinută şi ajutată de familia pentru care urma să nască.

"Eram plătită lunar cu câte 500 de dolari. Dacă e să calculez şi toţi banii care au fost cheltuiţi pentru controalele medicale, haine şi cazare, atunci cred că am primit în jur de 20 de mii de dolari", a zis mama surogat, Ucraina, Ana.

Ana spune că femeile care intenţionează să devină mame surogat trebuie să fie foarte bine informate. Ea a mai adăugat că a auzit despre cazuri în care mamele purtătoare care au pierdut sarcina nu au mai fost deloc plătite.

"Femeile care vor să facă parte din acest program trebuie să fie precaute. Trebuie să citească recenziile agenţiei ca să evite situaţiile neplăcute", a afirmat mama surogat, Ucraina, Ana.

Anual, în Ucraina peste 500 de femei nasc bebeluşi pentru cupluri străine. Această practică este legală şi în Statele Unite, Georgia, Rusia, Kenya şi Laos.

Lasă un comentariu