Pensii mai mari. Din această lună, 68.000 de pensionari primesc mai mulţi bani

Embed:

Din această lună, aproape 68 de mii de persoane ridică pensii mai mari. Anunţul a fost făcut la şedinţa de astăzi a Guvernului de premierul Pavel Filip, care a menţionat că, în medie, alocaţiile au crescut cu până la 408 lei. 

Din întâi noiembrie, au crescut alocaţiile pentru persoanele care s-au pensionat între anii 2009 - 2011. vAstfel, cei care s-au pensionat pentru limita de vârstă în 2009 primesc lunar cu 232 de lei mai mult, iar pentru cei pensionaţi în 2011, majorarea constituie 252 de lei.

Totodată au crescut şi pensiile pentru dizabilitate, cu 380 şi, respectiv, cu 408 lei.

"Îmi pare bine să vă spun că vedem rezultatele pozitive ale acestei reforme şi acest lucru trebuie să-l înţeleagă toţi cei care critică reforma sistemului de pensii. În următoarea perioadă urmează să facem valorizarea şi pentru anii care au rămas", a declarat prim-ministrul, Pavel Filip.

Aceasta este cea de-a doua etapă de valorizare a pensiilor. Noua formulă de calcul este aplicată din întâi aprilie, când au fost recalculate alocaţiile stabilite între anii 2001-2008.

Pensiile stabilite în anii 2012-2014 vor fi recalculate din aprilie 2019, iar, de la începutul lunii aprilie 2020, va veni rândul celor care s-au pensionat între 2015 și 31 martie 2017.

Lasă un comentariu