Pe covorul roşu. Orașul francez Cannes a redevenit astăzi capitala filmului

Embed:

Orașul francez Cannes a redevenit astăzi capitala filmului. El găzduieşte cea de-a 70-a ediție a celebrului festival. Pe covorul roşu şi-au făcut deja apariţia primele vedete care vor petrece următoarele 11 zile în stațiunea balneară de pe riviera franceză. 

Crema cinematografiei mondiale se adună pentru unul dintre cele mai mediatizate și prestigioase festivaluri din lume. Evenimentul este moderat de frumoasa actriță italiană Monica Belucci.

În competiția pentru prestigioasa statuetă Palme d'Or, care va fi în acest an încrustată cu diamante, intră 19 filme, patru dintre care sunt franceze și patru - americane. Pe lângă acestea, vor mai fi difuzate şi alte pelicule, printre care cea a vestitului regizor Roman Polanski, "D'apres une histoire vraie". 

Totodată, fanii vor putea urmări, în premieră, sezonul doi din serialul ”Top of the Lake” și două episoade din al treilea sezon din ”Twin Peaks”.

În acest an, măsurile de securitate sunt mai sporite ca niciodată. Sute de militari şi poliţişti au fost mobilizaţi la faţa locului. De asemenea, zona va fi monitorizată cu ajutorul a peste 500 de camere de supraveghere. 

Lasă un comentariu