PDM: Boicotăm referendumul lui Dodon și PSRM privind demiterea lui Chirtoacă! E doar o inițiativă politică

Embed:

Democraţii vor boicota referendumul privind demiterea primarului suspendat al Capitalei, Dorin Chirtoacă.

Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al PDM, în cadrul unui briefing de presă. Vitalie Gamurari afirmă că iniţiativa ar urmări interese înguste ale socialiştilor şi ale preşedintelui Igor Dodon, iar din această cauză Partidul Democraţilor refuză să o susţină. 

"Această iniţiativă este una nu doar a partidului socialiştilor din RM, dar şi a preşedintelui ţării, Igor Dodon. Iniţiativa nu are nimic cu doaleanţele chişinăuienilor sau cu probleme reale ale oraşului Chişinău. Este o iniţiativă strict politică, strict electorală, iar în contextul dat PDM declară că nu participă la acest referendum, nici într-o formă. Mai ales în contextul în care cu mai mult de un an înaintea alegerilor parlamentare ele sunt folosite în interesul unui singur partid", a menționat purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gamurari.

Deși acuză democraţii că s-ar face vinovaţi de situaţia în care s-a pomenit Dorin Chirtoacă, liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a salutat inițiativa PDM.

"Eu salut orice decizie a oricărui partid pentru că în primul rând nu avem bani pentru acest referendum. Eu azi cred că decizia e sinceră și mă bucur că și-au amintit că am fost colegi de coaliție și am făcut multe lucruri bune. Poate le-a deschis Dumnezeu cartea", a spus liderul PL, Mihai Ghimpu.

Şeful statului, Igor Dodon, a declarat că, prin acest boicot, PDM vrea să salveze formațiunea condusă de Mihai Ghimpu. Preşedintele ţării a scris pe pagina sa de facebook că, democrații îl victimizează pe Dorin Chirtoacă, pentru a convinge Partidul Liberal să facă alianță cu PDM, după alegerile parlamentare din 2018.

Luni, şi reprezentanţii Partidului Național Liberal au anunţat că nu vor participa la referendumul de demitere a primarului suspendat al Capitalei. Iar preşedintele PLDM, Viorel Cibotaru, a scris pe facebook că nu este legitim ca Dorin Chirtoacă să fie suspendat din funcție fără o sentință finală de judecată.

Anterior şi alte partide pro-europene au anunţat că vor boicota plebiscitul de demitere a lui Chirtoacă. Este vorba de PL, PAS şi Unitatea Naţională.

Consiliul Municipal Chișinău a stabilit că referendumul va fi organizat pe 19 noiembrie, după ce socialiștii au colectat peste 70 de mii de semnături în vederea organizării plebiscitului.

Pentru ca Dorin Chirtoacă să fie demis este nevoie de votul a peste 163 de mii de alegători.

Potrivit CEC, referendumul va costa bugetul aproape nouă milioane de lei.

Lasă un comentariu