Pavel Filip: În 2018 lucrurile vor fi un pic mai complicate, pentru că este un an electoral și fiecare din cei care au în spate o formațiune politică vor încerca să-și consolideze electoratul

Embed:

Premierul Pavel Filip cheamă politicienii şi cetăţenii de rând la unitate. Prim-ministrul consideră că doar printr-un efort comun ţara poate fi dezvoltată şi modernizată.

Mai mult, şeful Cabinetului de miniştri crede că anul 2018 va fi mult mai productiv chiar dacă este unul electoral. Declaraţia a fost făcută în cadrul unui interviu realizat de colegul nostru Alexei Lungu.

"Vreau să faceți o retrospectivă a anului 2017 din punctul dumneavoastră de vedere. A fost un an bun, sau dimpotrivă, un an în care echipa guvernamentală putea face mult mai multe pentru cetățeanul de rând", a spus realizatorul emisiunii Replica, Alexei Lungu.

"Cu siguranță o să vă spun și aceasta a fost abordarea mea dintotdeauna că se poate de făcut mai multe, de aceea deseori le sugerez și colegilor mei să nu facem întotdeauna o comparație a realizărilor. Că uite am realizat atât, dar să facem o comparație a potențialului care a existat și ar fi putut realizat și cu realizările din realitate. 

Dar, cu toate acestea, sunt mulțumit, pentru că în linii mari agenda guvernamentală a fost realizată pe anul 2017. A fost un an diferit de 2016, pentru că în 2017 am început deja să construim. Am mers cu reforme mult mai serioase, pentru că, dacă în anul precedent am fost în situația să stabilizăm această situație, economică, financiar-bancară, dar și politică, în anul 2017, grație faptului că am avut majoritate parlamentară, guvernul și-a căutat de treburile executivului.

Am înaintat cu mai multe reforme importante, iar rezultatele vorbesc de la sine, pentru că și anul acesta îl încheiem cu o creștere economică de 4 la sută. În același timp, desigur că mai există niște restanțe. Progresele nu au mers cu viteza pe care ne-am dorit-o, dar, în linii mari, agenda a fost realizată", a menționat prim-ministrul, Pavel Filip.

"Guvernul a fost schimbat practic în totalitate. Vedem o altă garnitură de miniștri. Ce domenii v-au nemulțumit cel mai mult și, a doua parte a întrebării, dacă această schimbare ar fi avut un argument politic, de PR sau economic", a zis realizatorul emisiunii Replica, Alexei Lungu.

"Trebuie să vă spun că nu are la bază niciun argument politic și nicio mișcare de PR, este un pas logic din șirul de pași care au fost întreprinși atunci când am pornit reforma administrației publice centrale. Pe de o parte, nu vreau să vorbesc despre unele domenii de care sunt nemulțumit, pentru că, în general, întreaga echipă a fost una bună, a lucrat într-o perioadă de criză și au fost înregistrate progrese practic pe fiecare domeniu. 

În același timp, reforma guvernului trebuie privită nu doar ca schimbarea structurii guvernului sau trecerea de la 16 ministere la doar nouă. Reforma administrației publice centrale este o reformă mult mai amplă. După ce va fi realizată, va reprezenta o temelie pe care urmează să se dezvolte Republica Moldova.

După schimbarea structurii, am mers pe un concurs absolut transparent și obiectiv a selectării secretarilor de stat. Acest exercițiu a fost finalizat și secretarii generali și cei de stat. Iată în ultima instanță, pentru că înțelegerea a fost cu unii miniștri să asigure această tranziție și comasare a ministerelor, după care pot pleca.

Mai mult trebuie de privit acest lucru din punctul de vedere al teoriei de management, pentru că odată ce au fost schimbate lucrurile și ca structură, și ca abordare, trecerea la institutul secretarilor de stat, este bine ca în fruntea acestor ministere să vină și oameni noi, care încep deja să lucreze pe o structură nouă, fără să cunoască o altă structură. 

În linii mari, vreau să le mulțumesc colegilor, care au lucrat alături de mine în cabinetul de miniștri și au înregistrat progrese, și sunt absolut sigur că în 2018 ne vom mișca cu o viteză mult mai mare, pentru că este necesar viteza să fie cel puțin dublă față de cea din 2017", a afirmat prim-ministrul, Pavel Filip.

"Sunt totuși nume din noua garnitură care sunt criticate de opoziție, domnul Leancă și Gaburici, care au fost prim miniștri. Ce le-ați răspunde celor care critică decizia dumneavoastră de a avea o asemenea echipă", a precizat realizatorul emisiunii Replica, Alexei Lungu.

"M-am străduit să nu fiu implicat în polemicile politice nici în 2016 și nici în 2017. Dacă ar fi să intru în polemici cu opoziția sau cu cei care critică nefundat activitatea guvernului, ar trebui să mă ocup doar de acest lucru. Noi încercăm să facem abstracție de criticile neargumentate.

În același timp, să avem un dialog real cu cei care vin cu propuneri constructive și să ne căutăm de treburile noastre, să implementăm agenda guvernamentală. Fiecare în parte este o personalitate, fiecare din aceste persoane vorbesc de întreg cabinetul de miniștri, au în spate o carieră, au în spate lucruri imoprtante realizate în viața lor, de aceea, desigur că critici vor exista întotdeauna.

Cineva din politicieni spunea că chiar dacă ar fi să merg ca Iisus Hristos pe apă, cineva se va găsi să mă critice că nu pot înota", a comentat prim-ministrul, Pavel Filip.

"2018 este un an electoral, iar electoralele precedente au demonstrat că într-un an când sunt alegeri parlamentare, toți sunt preocupați să obțină dividende politice și atunci guvernul nu mai face nimic. Electorala vă dă peste cap anumite planuri pentru anul viitor sau nu", a întrebat realizatorul emisiunii Replica, Alexei Lungu.

"Am depus mult efort ca în 2018 guvernul să fie mai puțin atras în campanie electorală. Am văzut cineva din experți comentau unele declarații de-ale mele când vorbeau despre depolitizarea guvernului și, din punctul meu de vedere, au fost înțelese greșit și chiar vreau să vin cu unele explicații. Este evident că nu poate fi un guvern depolitizat.

Vorbesc în primul rând despre instituțiile statului, pentru că guvernul este exponentul unor formațiuni politice, cele care luptă în campania electorală și apoi promisiunile făcute trebuie să fie înfăptuite cu guvernul. De aceea, guvernul este exponentul clasei politice și nu poate fi privit ca un organ depolitizat, ba dimpotrivă, este absolut politizat.

Realitățile din MD trebuie privite așa cum sunt ele. În guvernele precedente, când vorbim despre politizare, asta însemna că formațiunile politice aveau grijă să-și instaleze clientela până la ultimul funcționar din ministere.

Aici a fost făcut un pas important, pentru că astăzi a apărut, în conformitate cu această reformă a guvernului, institutul secretarilor de stat. Aceștia nu mai sunt oameni politici. Persoane politice în guvern rămân a fi doar miniștrii, care sunt înaintați de către formațiunile politice.

În rest, noi trebuie să avem grijă să punem în funcții profesioniști, pentru că doar așa îți poți realiza programele electorale. De aceea, și cu această schimbare pe care am făcut-o, vorbesc de reforma guvernului, ne va da posibilitatea să ne ținem mai departe de campania electorală.

De aceea, în 2018, avem de gând să continuăm cu viteză dublă implementarea agendei de reforme pe care o are guvernul și sunt foarte recunoscător celor de la PDM și majorității parlamentare, care asigură suportul pentru acest guvern, că ne ține departe de dimensiunea polemicilor politice. Sunt sigur că acest lucru ne va reuși și în 2018", a declarat prim-ministrul, Pavel Filip.

"Nu credeți că investitorii străini vor ocoli Moldova în anul viitor sau vor sta într-un regim de stand by, așteptând să vadă ce va aduce sfârșitul anului", a concretizat realizatorul emisiunii Replica, Alexei Lungu.

"Există așa presupuneri, că într-un an electoral lumea așteaptă să vadă ce o să se întîmple, care va fi rezultatul acesotr alegeri. Dar nu cred că acest lucru este valabil pentru anul 2018. În tot acest timp, unul dintre elementele pe care s-a concentrat guvernul a fost eliminarea barierelor cu care se confruntă investitorii.

Nu am făcut în zadar acest lucru, pentru că cred că cea mai mare satisfacție pe care o poate avea un premier este să anunțe majorări de salariu, de pensii, construcții de drumuri, grădinițe, școli, spitale, tot ce reprezintă investiții sociale. Doar că aceste investiții pot avea loc atunci când ai bani suficienți în buget, ori acești bani vin de la cei care fac afaceri și plătesc impozite, plătesc salarii și oferă locuri de munci, iar angajații plătesc la rândul lor impozite statului.

De aceea, o atenție deosebită am atras condițiilor în care activează businessul în RM. Desigur că acesta este un capitol aparte. O să mă limitez la două probleme cu care se confruntă de obicei businessul, tot ce ține de taxe și administrarea taxelor și bariera birocratică sau asigurarea supremației legii. Am făcut eforturi pe ambele direcții, am făcut reforma regulatorie. Instituțiile cu funcție de control au fost reduse ca număr de la 58 la 13 și plus 5 regulatori naționali.

Au fost reduse mult actele permisive, tot ce înseamnă licenție, autorizație șamd, de la 412 la doar 149.25 dintre ele sunt oferite prin intermediul ghișeului unic. A fost eliminată obligativitatea deținerii unei ștampile, a unui carnet de muncă, am redus rapoartele financiare pe care trebuie să le prezinte cei care fac business.

Spre exemplu, dacă urmau să prezinte patru rapoarte pe salarii în patru instituții diferite, acum trebuie să prezinte un singur raport la inspectoratul fiscal și celelalte instituții care au nevoie de ele nu au decât să le ia din baza de date de la Inspectoratul Fiscal.

De asemenea, a fost creată agenția pentru servicii publice. O să vedeți că și acolo au dispărut foarte multe certificate care nu-și aveau rostul, pentru că trebuia să le iei de la o instituție și să le prezinți la alta. Acum, oamenii au posibilitatea să și le rezolve pe un singur loc. Am discutat mult despre reforma pe care noi o numim pe coridoarele guvernului de decriminalizare a businessului, sau reforma instituțiilor de forță cu funcție de control.

Cu părere de rău, nu am reușit să ajungem la un numitor comun până la sfârșitul acestui an, dar în ianuarie vom continua discuțiile pe marginea acestei reforme, pentru că este o reformă așteptată de către oamenii de afaceri și a fost inspirată din multiplele discuții cu ei", a evidențiat prim-ministrul, Pavel Filip.

"Care va fi relația în 2018 dintre guvern și președinție și în ce măsură anul electoral va face mult mai dificilă activitatea care are, într-o anumită măsură, tangență cu președinția", a spus realizatorul emisiunii Replica, Alexei Lungu.

"Voi continua să fac eforturi pentru a avea o relație instituțională cu președintele. Cu părere de rău, nu am avut parte nu am avut parte de o colaborare până acum, ci de coabitare cu instituția președintelui. Vreau să vă asigur că de fiecare dată am încercat să pun în discuție și să conving președintele să nu impună bariere sau să nu tergiverseze unele inițiative cu care vine guvernul.

Cu părere de bine, RM este o țară parlamentară și Constituția oferă dreptul parlamentului și guvernului să fie mai insistent pe deciziile cu care vine. Eu sunt un om absolut realist și îmi dau seama că în 2018 lucrurile vor fi un pic mai complicate, pentru că este un an electoral și fiecare din cei care au în spate o formațiune politică vor încerca să-și consolideze electoratul.

Noi vom încerca să ne ținem departe de campania electorală și să ne concentrăm pe nevoile cu care se confruntă cetățenii și să încercăm să le rezolvăm", a precizat prim-ministrul, Pavel Filip.

"Ce-și dorește premierul Pavel Filip de la noul an și ce le dorește cetățenilor de rând și acelor care încă mai cred în viitorul european al RM", a mai întrebat realizatorul emisiunii Replica, Alexei Lungu.

"În primul rând, să credem în viitorul RM. Avem o țară frumoasă și trebuie să înțelegem că țara este constituită din cetățenii săi, din oamenii săi. RM nu are alte bogății decât poporul ei. Pe această cale, vreau să le urez cetățenilor noștri multă sănătate și să nu-și piardă speranța.

Este foarte important ca în 2018 să fim mai buni, mai uniți, pentru că și aceasta este o problemă pentru RM venită de la politicieni. Avem și această scindare în societate și trebuie să înțelegem că, vorba proverbului: unde-i unul, nu-i putere, unde-s doi, puterea crește. Noi putem avea un viitor, putem să ne dezvoltăm atunci când vom fi uniți și vom trage împreună în aceeași direcție", a afirmat prim-ministrul, Pavel Filip.

Lasă un comentariu