Pavel Filip a participat la Summitul Parteneriatului Estic de la Bruxelles. Şeful Guvernului de la Chişinău a ținut un discurs în faţa oficialilor europeni

Cel de-al cincilea summit al Parteneriatului Estic a avut loc, ieri, la Bruxelles. La eveniment au participat mai mulţi şefi de stat şi de guvern, printre care premierul moldovean Pavel Filip. Şeful Guvernului de la Chişinău a ținut un discurs în faţa oficialilor europeni, în care a declarat că ţara noastră are o singură cale - integrarea europeană.

"Fiind Republica Moldova o societate divizată, fiecare mesaj politic din partea UE, din partea țărilor membre, contează foarte mult pentru noi și asta înseamnă consolidarea încrederii în vectorul european. Ajunge cât a oscilat Moldova între Est și Vest. Un obiectiv ambițios este ca până la finalul mandatului, parcursul european să devină ireversibil", a declarat prim-ministrul, Pavel Filip.

În discursul său susţinut la Bruxelles, Pavel Filip a menţionat că Moldova trece printr-o perioadă critică, a reformelor dificile și a deciziilor nepopulare, iar, din aceste motive, prezenţa şi sprijinul Uniunii Europene sunt cruciale. Premierul a venit şi cu un mesaj pentru opoziţia care a cerut de mai multe ori blocarea finanţării externe.

"Opoziția este menită pentru a critica. Noi suntem deschiși să luăm în calcul aceste critici. Nu este bine atunci când politicieni din interiorul țării acționează în exterior împotriva propriei sale țări", a afirmat prim-ministrul, Pavel Filip.

Pavel Filip a mai remarcat că autoritățile de la Chișinău, în colaborare cu Uniunea Europeană, se concentrează pe identificarea noilor surse de creștere economică prin stimularea businessului mic și mijlociu și atragerea investitorilor străini. Premierul a mai menţionat că mizează pe inițiative precum reducerea tarifelor pentru roaming, modernizarea rețelelor de transport și implementarea proiectelor de interconectare energetică.

La Bruxelles a fost semnat memorandumul privind asistența macrofinanciară de 100 de milioane de euro oferită de UE Moldovei. 40 de milioane de euro vor fi oferite sub formă de grant, iar 60 de milioane - sub formă de împrumut.

Lasă un comentariu